Domeniul construcţiilor ar putea fi împărţit în două mari categorii; cele realizate corespunzător, de către persoane care cunosc cum să asigure o rezistenţă a construcţiei în timp şi care sunt cele mai potrivite materiale pentru atingerea acestui scop, şi cele realizate de către oamenii de rând, care nu au vrut să apeleze la un specialist, considerând că şi ei o pot face la fel de bine, dar mai ieftin.
Poate că uneori rezultatele reuşesc, cumva, să fie satisfăcătoare şi în acest caz, cel puţin pe termen scurt, însă atunci când luăm decizii de care poate depinde siguranţa căminului nostru, este important să fim informaţi şi precauţi.
Ce poţi face pentru un montaj mai rezistent?
În primul rând, te poţi documenta cu privire la modalităţile prin care poţi asigura un plus de suport, în funcţie de tipul de substrat existent. Fiecare material are proprietăţi diferite, care vor necesita un anumit sistem de prindere, pentru a obţine eficienţă maximă.
Spre exemplu, pentru fixări uşoare, se recomandă utilizarea șuruburilor și diblurilor metalice, întrucât procedurile de montare sunt rapide şi simple, iar spectrul lor de aplicaţii este foarte larg.
Asigură rezistenţa prin produsele potrivite
Pentru substraturi uşoare, precum gips-carton, OSB, plăci aglomerate sau plăci de ciment, este ideal un diblu metalic de tip ancoră. În viaţa de zi cu zi, acestea se pot regăsi în fixarea șinelor pentru perdele, a oglinzilor, radiatoarelor, rafturilor montate pe plăci de ghips-carton sau a lămpilor stradale. Pot fi montante cu o şurubelniţă normală sau cu un instrument profesional de instalare.
Diblurile metalice simple se pot instala foarte uşor, folosind şuruburi pentru lemn sau PAL, şi se potrivesc perfect la fixarea mânerelor, clemelor pentru ţevi sau cabluri şi cârligelor.
În ceea ce priveşte categoria de dibluri beton, implicit pentru un substrat mai consistent, alegerea ideală sunt diblurile metalice, dacă ne referim la profile de acoperiş metalice, conducte sau ţevi, sau ancora expandabilă premium, pentru aplicaţii pe beton (fisurat sau nefisurat). Această ancoră poate avea aplicabilitate şi în instalarea tavanelor uşoare.
Suprafeţele ce pot fi afectate de astfel de sisteme, precum rama ferestrelor, necesită şuruburi speciale cu cap înecat, fără dilatare.
Chiar dacă majoritatea procedeelor de montare propriu-zisă sunt destul de simple, consultaţi întotdeauna o persoană specializată înainte de a face o astfel de achiziţie, pentru a vi se recomanda produsele specifice scopului dumneavoastră.
După cum se observă selectarea corectă a echipamentelor este esențială la realizarea unor montaje rezistente şi de durată. Totuși acestea nu este singura constanta ce trebuie urmărită. Tehnicile de lucru corecte aplicate sunt alte detalii importante în construcții. Dacă nu ai cunoștințe temeinice legate de calitatea materialelor şi a modului în care trebuie executate lucrările, este indicat să apelezi la specialiştii din domeniu, aşa ai garanţia lucrului bine făcut.
Lasă un răspuns