~2 min lectură 9 comentarii

Cosmin Necula „revine la locul faptei”, fiind numit administrator provizoriu la SSPM. „Mi-am asumat să deblochez situația, dar neretribuit”

Gabi MIHAI

Fostul primar Cosmin Necula a fost numit administrator provizoriu al SSPM Bacău. Acesta va conduce practic societatea Primăriei, care de câteva luni era în imposibilitatea de a funcționa. 

Primarul Cosmin Necula și consilierul local Cristian Ghingheș

Informația a fost făcută publică de viceprimarul Cristian Ghingheș, pe pagina sa de Facebook, unde acuză că fostul primar „a revenit la locul faptei”

Trei aspecte care astăzi mi-au trecut prin cap, dar, desigur, fără vreo legătura între ele:

1. Cosmin Necula a devenit administrator provizoriu la SSPM (Societatea de Servicii Publice Municipale), cea care în continuare se ocupă de străzile și parcările din municipiul Bacău, ca urmare a deciziei Consiliului Local. Aparent, #papaNecula a fost pentru unii doar un banal slogan de campanie. Nu și pentru mine, ca să fie clar!

2. Anumiți făptași au mania de a reveni la locul faptei.

3. Aștept cu interes definitivarea și publicarea raportului rezultat în urma controlului Curții de Conturi efectuat la Primăria Bacău pentru anul bugetar 2020.

a notat pe facebook viceprimarul Bacăului

„Mi-am asumat să deblochez situația”

Cosmin Necula face parte din Consiliul de Administrație al SSPM, alături de Monica Mihaela Chitic, Leonard Pădureanu, Liliana Mâță și Laurențiu Rău, fiind desemnat dintre cei enumerați pentru a reprezenta societatea. 

„Unul dintre administratori trebuia să fie împuternicit să reprezinte SSPM. Mi-am asumat să deblochez situația, dar neretribuit și fără funcția de director general. Această societate trebuie să funcționeze și să evite insolvența, deoarece este a orașului și nu a unui primar”, a declarat Cosmin Necula pentru Ziarul de Bacău. 

De asemenea, a răspuns criticilor lansate de viceprimarul Cristian Ghingheș. „Ar fi foarte important să își vadă de tunsul ierbii și de curățenia care nu există în oraș. Domnul viceprimar a demonstrat ce administrație știe să facă atunci când a clamat că trebuie susținute ONG-urile, dar nu a prins în buget finanțare pentru acestea, sau când a susținut elevii în campanie, iar mai apoi nu a prins un leu pentru bursele lor”, a declarat fostul primar. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

9
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. U
    Un Anonim Celebru
    26 mai 2021, 18:02
    0

    Uite asa vrea dom` primar sa deblocheze situatia din CL, sa faca „blat” cu Pro Romania (sa ciupeasca si gura lu` Necula ceva – el fiind artizanul acestei societati). Acum daca si-a facut o mica majoritate in CL , poate primarul nostru drag sa se apuce de treaba si sa deblocheze situatia de „cacao” in care ne aflam. Plus ca la cate prostii face dom` primar , are nevoie de altul mai slab ca el in antiteze. Eu cred ca-l motiveaza si vrea sa-l depaseasca, acus o sa bata mocheta din centru

    1. D
      Daniel
      26 mai 2021, 19:59 răspuns pentru @Un Anonim Celebru
      0

      Pai, inteleg ca nu-i chiar asa. A fost numit de CL unde majoritara este opozitia.

      1. C
        Cetatean
        27 mai 2021, 03:17 răspuns pentru @Daniel
        0

        Pai majoritate cu ajutorul al Pro Romania , acum ghici cine e sef la Pro Romania ???? te las sa te gandesti un pic si poate apoi ti le leaga sinampsele

        1. D
          Daniel
          27 mai 2021, 05:54 răspuns pentru @Cetatean
          0

          Sinapsele se leaga. Doar ca Viziteu vroia sa inchida SSPM, apoi si-a dat seama ca e loc de niste posturi caldute pentru unii. Doar ca trebuie aprobarea CL. Ori CL a decis sa-l puna pe Necula. De asta e suparat Ghinghes.

  2. M
    MM
    26 mai 2021, 21:13
    0

    Cum naiba se face că destinele acestui oraș,cel puțin în ultimii 15 ani,a ajuns numai pe mâna unor incompetenți?Cred că s-au lămurit băcăuanii și cu noua clasă politică,și cu cei mai tineri…!Numai mincinoși, aroganți și total incompetenți!

  3. H
    Hastag
    26 mai 2021, 21:49
    0

    Chiar, pe 350 nu e nici macar un leu. Ia zi-ne ghinghes de treaba asta!

  4. A
    Alexandru
    27 mai 2021, 04:53
    0

    O persoana cu adevarate abilitati de om gospodar. Felicitari pentru decizie.
    Am inteles ca gropile de pe strazi vor fi mochetate.

  5. C
    Camelia
    27 mai 2021, 05:35
    0

    Du-te bai incompetentul acasa !!!!!!!!!!!!!!!!! Nu mai aveti ce fura ???????????????? De Necula vorbesc.

  6. C
    Cati
    28 mai 2021, 17:45
    0

    Proștii sunt cei care i-au votat! Ei, își văd de treabă, adică de,, ciordeală”! Ne merităm soarta cu ,, mochetă” și….,,tren urban”!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.