Un motociclist care circula cu peste 100 de km/h a fost aruncat într-un copac de pe marginea drumului de o şoferiţă care nu i-a dat prioritate, într-un accident filmat în Sascut, judeţul Bacău.
Motociclistul se deplasa pe DN 2, în zona localităţii Sascut, dinspre Bacău către Adjud, când, la un moment dat, o şoferiţă aflată la volanul unui BMW a ieşit dintr-o benzinărie.
Accidentul s-a produs duminică, 8 august 2021, în jurul orei 20.18, atunci când şoferiţa în vârstă de 52 de ani a ieşit din benzinărie şi a virat la stânga pe DN2, peste marcajul continuu.
Din spate, un motociclist în vârstă de 36 de ani, care circula cu viteză, nu a mai putut frâna şi chiar a încercat să treacă pe altă bandă de mers, însă şoferiţa a virat brusc în faţa sa şi l-a proiectat într-un copac de pe marginea drumului.
Impactul a fost susprins de camera de bord montată pe o maşină care se afla în spatele motociclistului, iar pe imagini se poate observa cum motocicleta era aruncată înapoi pe şosea, câţiva metri, după ce a lovit copacul.
La data de 08.08.2021, ora 20.18, pe DN2-E85 km. 241+950, in interiorul localitatii Sascut, un conducator de motociclu, de 36 de ani, care se deplasa pe sensul de mers Bacau-Adjud a fost acrosat de un auto marca BMW, condus de o femeie, de 52 de ani, care a iesit dintr-o statie peco, cu viraj la stanga, încălcând marcajul longitudinal continuu, neacordand prioritate motociclistului. In urma accidentului a rezultat ranirea conducatorul motociclului, care in prezent se afla internat”, se arată într-o informare a Poliţiei.
Pe numele şoferiţei, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sursă video.
Luni, un motociclist a fost surprins efectuând o depășire ilegală și periculoasă, în curbele de la Măgura.
Sursă video.
Tot luni, un motociclist a fost pus la pământ, în apropierea supermarketului Auchan, pe strada Republicii.
:-) a zis
La viteza care a avut-o motociclistul,sper sa fie bine motociclistul.Drive safetly.
Petruț a zis
La ce se gândea când a ieșit din benzinărie? Ce era în mintea ei când s-a gândit că poate vira la stânga, încălcând grav regulile de circulație??? Șoferițele “distrugătoare de vieți” să stea dracului acasă!!!
Bacauanul a zis
Cum sa respecte legile? Era la volanul unui…BMW! Ce mama dracului. Legile sunt facute pentru altii, nu pentru BMW-isti.
Insa, totusi, politia ar trebui sa ia DE URGENTA masuri impotriva motociclistilor! Viteza maxima de circulatie este aceeasi si pentru ei. Cand pleaca de la semafor, spui ca te aflii la o competitie de motociclism viteza, si mai mult decat atat, fac slalom printre masinile care stau ordonat la semafor, stop, etc. Aici ar trebui sa intervina POLITIA ROMANA! In Germania, orice motociclist sta la coada masinii din fata si merge frumos in coloana, ca orice participant la trafic. Pe cand la noi…
Rufus a zis
Din ce-am văzut eu a ieșit și pe la intrarea în benzinărie deci tehnic era și pe contrasens. Bine, nici motociclistul nu e chiar fără vină, sper că e bine.
Marcel a zis
Tot BMW!
Vaxalbina a zis
Este evidenta vina conducatorului auto care savarseste doua abateri grave la iesirea din „statia peco” (ce-o mai fi si asta) – neacordare de prioritate si incalcarea marcajului continuu. Practic, intrarea masinii pe partea carosabila pare mai degraba o manevra kamikaze care obliga autoturismele din sensul opus si autoturismul din care se filmeaza sa franeze. Astfel de conducatori inconstienti (ca sunt soferi de bmw-uri sau alte marci) nu au ce cauta la volan!
Pe de alta parte, nu-i usor sa observi in oglinda retrovizoare un motociclist care circula cu 130-140 km/h, eventual care mai face si slalom pe asa zis cele doua benzi de circulatie. Te-a uitat in oglinda, nu e nimic iar in urmatoarea secunda te-a si depasit.
Din punctul meu de vedere, felul in care se desfasoara circulatia rutiera in general, reflecta fidel stadiul de dezvoltare al societatii in care traim. Haos, lipsa de respect, bun simt si empatie, competitivitate inutila, aroganta si inconstienta criminala.
Veteranul a zis
intru totul de acord. Se circula haotic, fara nici o logica, fara a respecta nici cele mai elementare norme rutiere. La toate se adauga proasta crestere, nesimtirea si obraznicia fara margini. Si toate acestea pentru ca legile sunt prea blande si nu se aplica nici macar acestea.
Eu a zis
Nu încape îndoială că soferița este vinovată, dar și motociclistul este la fel de vinovat. În primul rând avea viteză foarte mare (probabil a încălcat limita de viteză), în al doilea rând de ce a încercat să depășească pe partea dreaptă? Prin urmare e o culpă comună.
Andrei a zis
Nu a incercat sa depaseasca, a incercat sa evite impactul cu „cucoana cu beamveu”! A treia greseala a „soferitei” este faptul ca schimba benzile fara sa se asigure! Clar si motocicleta avea viteza, dar si noi, cei pe patru roti, nu ne asiguram indeajuns. Pe langa noi, cei cu „4 roti” in trafic mai avem motociclisti, biciclisti, pietoni, carutasi etc. Toti trebuie sa respectam legislatia in domeniu si, cel mai important, SA FIM CIVILIZATI! Poti sa ai „mama autostrzilor”, daca nu ai bun simt si nu respecti legea tot degeaba!
Cristina a zis
Ce schimbare de benzi? Femeia a iesit calcand-o serios din peco ptr ca oricum era ilegala iesirea si din acceleratia prea puternica in combinatie cu viraju stanga, a iesit putin si in „decor” pe acostament… fix pe unde incerca motociclistul sa o evite din pacate…
Daca stai sa te gandesti putin, si cel care filmeaza momentul, poate daca circula legal si nu jum pe acostament, motociclistul ori nu mai venea cu viteza ori ocolea ilegal pe dreapta, pe acostament avand sansa sa evite si BMW-ul din timp.
Marius a zis
Dacă se urmărește filmarea se vede cum motocicleta depășește mașina care filmează intr-o porțiune cu linie continua, probabil pentru ca acel conducator auto mergea regulamentar ca și regim de viteza. Sunt curios câți dintre cei care comentează pro și contra pot rememora situații in care motocicliștii stau in coloana, nu țâșnesc printre mașini la semafor, nu depășesc coloane forțând limita de viteza, marcaje continue etc. Plus ca in acea situație la acea porțiune de drum este aplicată o restricție de viteza. In rest dacă șoferița nu încalca grav normele de circulație, motociclistul rămânea un zmeu care a gonit pe lângă muritorii de rând. Din pacate pentru el a avut neșansa sa dea peste alt,,zmeu” care cu acceasi lipsa de respect pentru cei care circula corect și-a croit propriul drum. Sper ca motociclistul e bine ok și a inteles ca acolo unde e doar o banda pe sens se merge in coloana. Iar șoferița a inteles ca linia continua nu se incalca. De data Ast a fost un motociclist, data viitoare poate fi un camion…
Sorin a zis
Soferita nu e vinovata,vinovat e motociclistul ca nu stie sa faca o depasire pe axul drumului, dupa ce sau plimbat tot anul prin oras acum iese pe autostrada si nu are idee cum se depaseste o masina.
IONEL a zis
Ce dracu ai fumat omule?
NOBODY a zis
Se poate,cred,adăuga la ce sa scris mai sus,la comentarii,încă o concluzie. Acesta este rezultatul și a modului criminal in care se obțin permisele. Incepînd cu modul deficitar in care se desfașoară cursurile la școlile de șoferi,în special partea practică,urmat de veșnica șpăguială de la examenul final. Șpaguială care,cu toate poveștile ce se spun ca sa facut curățenie printre cei ce beneficiază de ele,nu au disparut,continua pe alte canale si alte metode. Romanul este f.inventiv,dar de cele mai multe ori in mod penal. Aici se adaugă în mod și mai grav,acei care nici macar nu fac vreo școala,sau trec prin examene. Dau cît o mai fi acum,că era cîndva 1000 euro,unde trebe si i se aduce acasa direct permisul fara deranj de școli si alte chestii plictisitoare. Știu că se va nega vehement acest fapt,dar exista si este catastrofal ca asemenea „cetățeni”,ajung pe șosele și de cele mai multe ori lasa în urmă cadavre,destine frînte,familii distruse. Dar ce contează,o dam dupa cireș si credem că nu există. Părerea mea. Poate nu este așa și doar bat eu cîmpii. Stimă!