Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, vrea să emită obligațiuni municipale pentru refinanțarea tuturor datoriilor ale orașului, potrivit unui anunț postat pe Facebook. Edilul a mai avut o încercare de a obține aprobarea Consiliului Local, în februarie 2021, însă a retras proiectul înaintea votului. Acum, prin alianța cu fostul primar Cosmin Necula (Pro România), Stanciu Viziteu are majoritatea asigurată.
Emisiunea de obligațiuni ar urma să se facă pe Bursa de Valori București. ”Este cea mai transparentă și cea mai convenabilă opțiune, atât pentru municipalitate cât și pentru cei care doresc să cumpere aceste obligațiuni – adică românii. Procedura este transparentă și avizată de ASF, nu un credit negociat de un primar sau de un consiliul local cu o bancă. Alți primari au acționat astfel, însă eu vreau să apelăm la soluția cea mai transparentă”, a scris primarul.
”Emiterea de obligațiuni va ajuta atât primăria cât și cetățenii: primăria va avea în primii ani fonduri importante la dispoziție, iar românii vor putea cumpăra obligațiunile la o dobândă de aproximativ 3 ori mai mare decât le oferă banca la depozite. În plus, dobânzile din astfel de operațiuni nu vor fi impozitate”, a mai spus Viziteu.
Primarul nu a precizat suma pe care vrea să o împrumute, însă la tentativa din februarie urma să propună 160 de milioane de lei, cu răscumpărarea în etape, cu o maturitate de cel mult 15 ani, la o dobândă de circa 4,5%.
Anunțul primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu:
Dragi băcăuani,
Am identificat împreună cu specialiștii din primărie și în urma unor discuții cu numeroși economiști și experți financiari o soluție modernă prin care să aducem la bugetul primăriei sume de bani importante, fără însă să creștem datoria publică și fără să creștem taxe!
Voi propune colegilor din Consiliul Local să emitem obligațiuni municipale prin care să refinanțăm toate datoriile municipiului Bacău, datorii adunate în ultimii zeci de ani!
Prin emiterea acestor obligațiuni municipale, vom rambursa împrumuturile vechi. Întreg procesul se va face pe Bursa de Valori București. Este cea mai transparentă și cea mai convenabilă opțiune, atât pentru municipalitate cât și pentru cei care doresc să cumpere aceste obligațiuni – adică românii!
Procedura este transparentă și avizată de ASF, nu un credit negociat de un primar sau de un consiliul local cu o bancă. Alți primari au acționat astfel, însă eu vreau să apelăm la soluția cea mai transparentă!
Procedura este folosită pe scară largă în țările europene și s-a făcut și la noi, chiar dacă mai timid. Printre orașele care au făcut acest lucru se numără Bucureștiul.
Emiterea de obligațiuni va ajuta atât primăria cât și cetățenii: primăria va avea în primii ani fonduri importante la dispoziție, iar românii vor putea cumpăra obligațiunile la o dobândă de aproximativ 3 ori mai mare decât le oferă banca la depozite. În plus, dobânzile din astfel de operațiuni nu vor fi impozitate!
Un lucru interesant: toți românii, inclusiv sau mai ales băcăuanii, pot fi investitori și cu banii lor se va dezvolta orașul. La final, dobânzile vor ajunge la oameni și nu la bănci!
Prin această structură financiară modernă pentru România, dar care se practică în Occident de peste 100 de ani, se asigură în primii ani economii la bugetul local de aproximativ 20 de milioane de lei/ anual.
Banii astfel economisiți vor fi folosiți pentru investițiile de care avem nevoie la Bacăul. Vom folosi acești bani cu prioritate pentru infrastructura școlară și sanitară, pentru refacerea străzilor și pentru creșterea nivelului de confort al băcăuanilor.
Împreună vom reuși să construim aici orașul pe care ni-l dorim, cu școli mai bune, cu spitale mai moderne, cu un transport public mai bun, cu parcuri mai curate.
Împreună vom face din Bacău un loc în care băcăuanii să își dorească să revină acasă, un loc în care să ne creștem în siguranță copiii, un loc în care să avem împreună grijă de seniori.
Nu vom reuși acest lucru peste noapte, însă cu seriozitate, cu onestitate și cu perseverență vom reuși.
– Lucian Daniel Stanciu Viziteu, primarul municipiului Bacău
Daniel a zis
Buna ideea cu obligatiuni! Doar ca asta functioneaza intr-un oras normal si o tara normala. Poti avea incredere ca peste 15 ani vei primi banii inapoi cu dobanda? Eu, unul, nu am incredere, mai ales ca se vor mai schimba cateva administratii pana la scadenta.
gigi a zis
Ce spune un brăilean care reuşeşte să ajunga la Primaria Bacau? Că a prins un contract afară.
Sustin USRi! a zis
Aceste instrumente financiare sunt făcute pentru cei cu bani, nu pentru populatie.
Am asa o impresie ca se vor bucura bancile de „noua” idee a primarului, mai ales daca dobanda e mai mare decat dobanda împrumuturilor actuale.
Cetatean a zis
Alta plasa marca Viziteu,obligațiunile unui oraș falit.
Gasca a zis
V-a pupat pe portofel ca i-e foame de bani lu’ Viziteu. Dupa 4 ani pleaca la Braila iar bacauanii raman sa plateasca distractia.
stan a zis
Primarul a avut, in campanie electorala, un „contract” cu bacauanii pentru patru ani din care dupa un an are ZERO realizari. Ba mai mult are si o multime de idei crete care nu aduc nimic bun plus ca este in permanenta in conflict cu toata lumea.
Si el vrea sa ne vanda sperante pentru 15 ani?
Stai sa vedem daca la sfarsitul mandatului lui va mai exista orasul Bacau !
Si- a gasit si un aliat bun in persoana primarului-zero sau mai cunoscut in tara drept primarul-mocheta.
alin a zis
il plagiaza pe puscariasul prim ministru catzu matzu si imprumta. imprumuta pana ne ingroapa.
Ghiul a zis
Băi oameni buni, ăștia și – au tras telefoanele bonus fără să le mai bage în contabilitate…. Cu ajutorul specialiștilor din Primărie…haha
BIG TIME…. HahA
O gașcă.
Banca a zis
De gargara ne-am saturat. Este clar ca primaria se axeaza doar pe imprumuturi si nu pe atragerea fondurilor europene.
Tatiana a zis
Interesul nu e să facă ceva pentru oraș ci să poată fura cât mai mult pentru ei.Dacă ar fi atras fonduri europene nu ar fi fost nevoie să facă împrumuturi pentru investiții. Dar interesul nu să atragă fonduri europene fiindcă de acolo nu pot fura și lua comisioane. Specialiști din primărie l au convins cum e mai bine.
STANCIU Daniel Lucian a zis
Dati un leu
Pentru Viziteu
:) a zis
te-ai scos cu gluma asta, tu tre sa fii sufletul petrecerilor :))))
STANCIU DANIEL LUCIAN a zis
Functia de suflet al petrecerilor a fost repartizata prin vot in unanimitate doamnei Ana Groza.
Vainer a zis
Pai de unde sa aiba bani populimea saraca din orasul asta de kakao, ca sa-i dea lui vizitu asta din braila….
Asta ne „braileste” de cand a venit pe aici…iar noi muscam tot ce ne pun astia pe masa…….
George a zis
Ca sa participi pe BVB îți trebuie minim 10.000 RON la un broker
padureanu a zis
ne minte n fata viziteu asta… e o afacere pe fata marca usr si specialistii lor
Veteranul a zis
Aveti curajul nebun sa-i dati bani lui luciandelabraila? Ochii pe portofel si buzunarele cusute pentru ca primarel are nevoie mare de bani.