După afişarea primelor rezultate ale examenului de Bacalaureat 2021, sesiunea august-septembrie, în data de 31 august, candidaţii nemulţumiţi de notele primite au putut depune contestaţii, în centrele de examen unde au susţinut probele.
Toate aceste date au fost centralizate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, iar în total, la nivelul judeţului, s-au depus 298 de contestaţii. Potrivit ISJ Bacău, cele mai multe contestații s-au depus la limba română, matematică, istorie și anatomie.
Nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. După rezolvarea contestațiilor, rezultatele finale vor fi afişate în data de 3 septembrie.
„Reamintim că, în judeţul Bacău, rata de promovare (înainte de contestații), în această sesiune de Bacalaureat 2021, este de 31,36% – peste rata naţională de 30,28% -, ceea ce înseamnă un număr de 276 de candidaţi care au obţinut medii peste 6 (şase), dintr-un total de 880 de candidați prezenți”, se arată în comunicatul ISJ.
Lasă un răspuns