~3 min lectură 0 comentarii

Aerostar a primit primul contract pentru lucrări de mentenanță la un F-16 al Forțelor Aeriene Române

Redacția Ziarul de Bacău

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militara 01836, a acordat recent companiei Aerostar Bacău un prim contract pentru executarea de lucrări de mentenanță la un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, se arată în anunțul de atribuire a contractului, publicat în Jurnalul european pentru achiziții publice (Tenders Electronic Daily) pe data de 17 septembrie.

Tehnicienii de la Aerostar vor executa pachetului de lucrări de bază ”Phase inspection” la avionul militar F-16 Nr. 1603, dar și lucrări suplimentare, inclusiv lucrări de integritate structurală la același avion. Totodată, contractul prevede și aplicarea Buletinului tehnic TCTO nr. RO1F-16-2711 la avionul militar F-16 Nr. 1603, informează site-ul umbrela-strategica.ro.

Contractul nr. A1-6886 a fost acordat în urma unei proceduri de negociere, fără publicarea unui anunț de participare, iar criteriul de atribuire a fost prețul cel mai mic. Valoarea totală finală a contractului este de 1.55 milioane lei (fără TVA), cu aproape o jumătate de lei mai puțin decât se estima inițial.

Încă din decembrie 2018, compania Aerostar Bacău are statutul oficial de Centru național de mentenanță pentru aeronavele F-16 ale aviației române. Potrivit celui mai recent raport de activitate al Aerostar, o parte din investițiile făcute de companie în primul semestru al anului curent au fost direcționate către ”setarea capabilităților necesare centrului de mentenanță”, astfel încât primul F-16 al Forțelor Aeriene Române să intre în lucrări la Bacău în cursul anului 2021.

Totodată, firma din Bacău a fost desemnată să realizeze și procesul de modernizare a celor 17 avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române, care vor fi aduse la standardul M6.XR în perioada 2023-2025.

Aeronavele de luptă F-16 A/B MLU, pe care România le-a achiziționat din Portugalia, au fost fabricate în perioada 1981-1983, fiind utilizate inițial de aviația americană, iar ulterior de cea portugheză.

Aeronava monoloc F-16A cu Nr. 1603 din dotarea Forțelor Aeriene Române a fost livrată aviației SUA în octombrie 1983, iar în 1999 a fost transferată Portugaliei. Cu ocazia tranzacției, aparatul de zbor a fost modernizat la standardul Block 20 MLU, anterior fiind în configurația Block 15K. În cele din urmă, în septembrie 2016, aeronava a fost livrată României, după un nou proces de modernizare la uzinele OGMA din Lisabona și la Baza Aeriană 5 Monte Real, arată datele disponibile pe site-ul de specialitate F-16.net.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.