Consiliul Județean Bacău a aprobat astăzi o nouă organigramă pentru aparatul de specialitate al instituției. Această reorganizare are la bază noile cerințe privind sistemul de management al calității dar și dorința conducerii de a eficientiza instituția și de a avea o schemă suplă de personal.
În urma reorganizării, unele direcții din cadrul CJ Bacău au fost restructurate în servicii, focalizate pe tendințele actuale – digitalizare și tranziție verde, implementarea de proiecte pe baza Strategiei de dezvoltare a județului.
CJ va avea, de asemenea, o structură care să țină legătura direct cu Bruxelles și să dezvolte relația cu mediul antreprenorial, respectiv un serviciu care să gestioneze proiecte pe zona de salubrizare & alimentare apă, domenii în care implementăm investiții de anvergură cu finanțare europeană.
În urma reorganizării au fost desființate și 3 posturi de directori, din 9 câte erau inițial.
Noua organigramă implică și o reducere a schemei de personal, cu respectarea întocmai a prevederilor Codului Administrativ pe acest plan.
În urma modificării organigramei, a rezultat o schemă suplă şi eficientă, adaptată cerințelor unei administrații publice moderne, dar mai ales îndreptată spre construirea unei relații deschise și transparente cu cetățenii
a declarat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.
Lasă un răspuns