Noi confirmari ale diagnosticului de gripa „porcina” in rindul elevilor bacauani au dus la suspendarea cursurilor la citeva clase din inca doua unitati de invatamint din judet. Rezultatele analizelor probelor recoltate de la mai multi bacauani, trimise la Bucuresti in urma cu citeva zile de medicii bacauani, au ajuns in posesia celor din urma, in cursul serii de duminica, opt noiembrie, confirmind prezenta virusului A/H1N1 la inca doi elevi. Potrivit conducerii Directiei de Sanatate Publica Bacau este vorba despre un baiat, elev de clasa XI-a, la Liceul de Arta „George Apostu” din Bacau si despre un baiat de clasa a VII-a, de la scoala din Calugareni, comuna Damienesti. Confirmarea diagnosticului de gripa noua pentru cei doi scolari a dus la luarea deciziei de suspendare a cursurilor in patru clase din Liceul „George Apostu” din Bacau si la o clasa din scoala din Calugareni. „Pentru ca in sala in care invata baiatul confirmat cu gripa invata doua colective diferite, in schimburi, respectiv al lui, clasa a XI-a si cel al unei clase de a VII-a s-a luat masura suspendarii pentru doua zile a cursurilor pentru acestea. De asemenea, s-au suspendat cursurile la inca doua clase aflate intr-o situatie similara, intr-una din ele fiind identificat un posibil alt bolnav, contact al elevului diagnosticat deja”, ne-a explicat Daniela Birzu, director Liceul de Arta „George Apostu”. Potrivit procedurilor, cele doua sali au fost dezinfectate, aceeasi masura impunindu-se si in alte doua sali, respectiv de studiu individual si de teorie muzicala prin care a trecut elevul bolnav si care, de asemenea, au fost inchise activitatilor scolare pentru doua zile. Motivul pentru care cursurile la Liceul „Apostu” au fost suspendate doar pentru doua zile este acela ca elevul diagnosticat cu gripa noua nu a apucat sa interactioneze cu multi colegi, posibilitatea de transmitere a virsusului A/H1N1 fiind astfel mult redusa. Medicii atrag in continuare atentia populatiei asupra faptului ca respectarea cu strictete a reguilor de igiena personala diminueaza considerabil riscul de imbolnavire. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns