~2 min lectură 0 comentarii

In jur de 250-300 de băcăuani sună zilnic la 112 pentru testare COVID. Ambulanța a ajuns să vină chiar și după 4 zile, din cauza numărului mare de cazuri

Gabi MIHAI

Avalanșă de apeluri la 112 de la băcăuani care vor să se testeze pentru Sars-Cov-2. Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bacău susțin că sunt circa 250-300 de apeluri în fiecare zi doar pentru testare, iar capacitatea instituției este depășită. 

Aura Crețu, managerul SAJ Bacău a declarat pentru Ziarul de Bacău faptul că în momentul de față sunt aproximativ 500 de persoane programate, la care ambulanța trebuie să ajungă pentru testare, iar în fiecare zi alte 250-300 de băcăuani sună la 112 și sunt redirecționați către ei. 

Șefa SAJ a explicat că se face o triere în funcție de gravitatea cazurilor, iar cei cu simptome mai puțin grave sunt nevoiți să aștepte mai multe zile. Din cauza aglomerației, timpul de așteptare ajunge și la 4 zile. 

„Sunt urgențele la care încercăm să ajungem imediat. Cei care declară simptome grave, iar apoi, mergem către ceilalți care se programează. Avem 8 echipaje zilnic care se ocupă doar de testarea COVID, însă fiecare testare este de durată. pe lângă teste, se efectuează dezinfecție, e o procedură întreagă și, din păcate, de durată. În afară de acest aspect, gândiți-vă că avem apeluri din tot județul, numai drumul până la pacienți durează destul de mult”, a declarat Aura Crețu. 

Managerul SAJ Bacău a ținut să precizeze că nou înființatul punct de testare amenajat de Primăria Bacău la Spitalul TBC îi ajută foarte mult, preluând o parte dintre cazuri, la fel și medicii de familie înscriși în programul de testare. 

„La începutul săptămânii trecute aveam 700 de persoane în așteptare, acum avem 500. Sperăm să ajungem la un timp de așteptare de maximum 24 de ore”, a mai spus Aura Crețu. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.