Inca opt bacauani au fost confirmati cu gripa noua, in intervalul 10 – 11 noiembrie, anunta Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau. Totodata, pentru ca din rindul diagnosticatilor fac parte numerosi elevi de scoli si licee, in tot mai multe unitati de invatamint se impune masura suspendarii cursurilor la clase. Incepind de ieri, pentru sapte zile, in aceasta situatie se afla si Grupul Scolar „Dumitru Mangeron” si inca alte trei licee bacauane. Potrivit datelor furnizate de DSP Bacau, in urma depistarii unui elev ca fiind purtator al viruslui A/H1N1, intregul colectiv al clasei sale, respectiv a IX-a F, a fost trimis in „vacanta” pentru o saptamina, la „Dumitru Mangeron”. De asemenea, au fost oprite orele la doua clase de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, respectiv a IX-a C si a IX-a J, precum si la clasa a XI-a F de la Colegiul Economic „Ion Ghica” si la clasa a XII-a B de la Liceul de Arta „George Apostu” Bacau. Potrivit procedurilor, salile in care invata elevii bolnavi, ca si alte spatii din incinta unitatilor in care acestia au avut acces au fost dezinfectate. La nivel national, in intervalul 10-11 noiembrie au fost inregistrate 56 de noi cazuri de gripa noua. Medicii fac in continuare apel, la populatie ca aceasta sa nu intre in panica, iar in cazul in care o persoana prezinta simptome precum tuse seaca, rinoree, febra de peste 38 de grade Celsius si stari generale rele, sa evite automedicatia, sa anunte imediat medicul de familie sau sa se prezinte la sectia de boli infectioase din spital. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns