Viaţa unei fetiţe de 14 ani, o elevă strălucită, un copil exemplar, cu rezultate foarte bune la învăţătură, ucisă de un şofer neatent la Helegiu, județul Bacău, valorează fix 100.000 de euro, relatează Ziarul de Iași.
În dimineaţa zilei de 30 ianuarie 2018, ieşeanul Ionuţ Antonio Slavu, în vârstă de 31 de ani la acea dată, se afla la volanul unei maşini Mercedes, pe DN 11 Oneşti – Bacău. Pe raza comunei Helegiu, automobilul a acroşat-o pe A.M., elevă în clasa a IX-a la Colegiul Dimitrie Cantemir din Oneşti, care se deplasa pe marginea carosabilului spre un autobuz şcolar ce urma să o ducă la liceu. Era ora 7 dimineaţa, încă întuneric, ceaţă, frig. Eleva mergea regulamentar, nu pe partea carosabilă ci pe acostamentul drumului, potrivit expertizei ulterioare. Deşi viteza automobilului, calculată ulterior, era de doar 57 km/h, impactul a fost deosebit de violent, accidentul soldându-se cu accidentarea gravă a fetei, aceasta decedând la 7:45 în secţia ATI a spitalului municipal Oneşti.
Fetei i-a fost smuls un braţ din umăr, suferind şi leziuni grave ale trunchiului cerebral. Accidentul a avut loc pe fondul oboselii şoferului şi a stării vremii, combinate cu viteza prea mare pentru condiţiile de trafic. Vârsta de doar 32 de ani, lipsa antecedentelor penale şi faptul că Slavu şi-a recunoscut faptele au reprezentat argumentele pentru care magistraţii Judecătoriei Oneşti au apreciat că este suficientă aplicarea unei pedepse de doar 1 an şi 6 luni de închisoare. Curtea de Apel Bacău a aprobat şi tranzacţia survenită între ASIROM, ca parte responsabilă civilmente, şi fratele şi bunica victimei, acestora fiindu-le achitată suma de 224.500 lei ca daune morale.
În alt proces, părinţii lui A.M. s-au îndreptat împotriva ASIROM, solicitând plata a 5.000 de euro reprezentând cheltuielile de înmormântare şi pomenire şi a câte 150.000 de euro reprezentând daune morale. ASIROM nu a contestat acţiunea în sine, dar a cerut reducerea sumelor solicitate ca daune morale şi respingerea solicitării privind daunele materiale, invocând faptul că la dosar nu fuseseră depuse documente justificative. Punctul de vedere al ASIROM a fost acceptat de magistraţii Tribunalului Iași, care au respins capătul de cerere referitor la daunele materiale şi au redus cuantumul daunelor morale datorate de firma de asigurări părinţilor fetei la un total de 200.000 de euro. Nici această variantă nu a fost considerată ca acceptabilă de ASIROM, care a atacat sentinţa în faţa Curţii de Apel Iaşi.
Ieri, magistraţii acestei instanţe au redus încă mai mult daunele morale către părinţii fetei, la câte 50.000 de euro. Sentinţa este definitivă.
John B Driver a zis
Conduc de vreo 35 de ani, am peste un milion la bord, am condus in Romania, dar am si sute de mii de km in strainatate, unde am si locuit.
Nu am avut niciodata vreun accident, nici provocat de catre mine, nici in care sa fiu implicat. Nicio zgarietura facuta de catre mine masinii mele sau masinii altora. Ca am mai fost impuns de catre vreun bou in parcare, dupa care nemernicul a plecat, asta este altceva. Ba chiar pe unul (avocat !) care mi-a indoit bara spate l-am iertat, dupa ce am constatat cat aveam de umblat eu pe la asigurator ca sa faca actele precum ca altul era vinovat de mica tamponare.
Nu am primit niciodata vreo amenda de circulatie.
Platesc anual vreo 700 de lei, mai nou, pe asigurare RCA, de cand au dat faliment cei de la City. Motivul invocat de catre asiguratorii ramasi pe piata – care au majorat substantial ratele de asigurare obligatorie – este legat de numarul mare de accidente, ca si de faptul ca au crescut costurile de reparatie ale masinilor, ca urmare a cresterii pretului energiei (?!!!).
Ca mine sunt multi conducatori auto. Oameni nevinovati, care nu au comis vreodata vreo dauna RCA, dar care platesc pentru ca ALTII, o minoritate bezmetica, comit accidente. Cum e si nemernicul asta care a ucis o fiinta absolut inocenta. Accidente care sunt, multe dintre ele, produse din prostie, nepasare, nebunie si mai ales pentru ca politistii taie frunza la caini si nu ii belesc pe cei care se vede clar ca sunt agresivi in trafic si ca e o chestiune de WHEN nu de IF daca produc un accident.
Eu as propune o chestie de bun simt. Astia care suntem din categoria fraierilor – cei ce platesc RCA-urile marite desi nu am avut niciodata vreo dauna – sa ne organizam si sa mergem frumos in fata sediului PNL Bacau, sa blocam acolo vreo cateva ore soselele. De ce la PNL ? Pentru ca ei guverneaza, si sub guvernarea lor s-a facut aceasta marire a pretului RCA, lucru care putea sa fie prevenit daca guvernul si majoritatea PNL USR UDMR lua masuri legislative prin care controla la sange modul in care asiguratorii poftesc sa mareasca aceste tarife.
Si ca nota de protest pentru ca guvernul Citu nu ii trage de maneca pe cei de la Oficiul Concurentei, cei care conform legii au datoria sa previna activitatile de tip CARTEL. Adica atunci cand toate firmele de o anumita piata / activitate maresc la unison preturile.
Vrajeala cu cresterea pretului energiei sa i-o spuneti lui Mutu.
Sunt cateva saituri bacauane de stiri pe Facebook, hai sa ne organizam si sa nu stam ca prostii. Si la Bacau, si la Moinesti, si in toate localitatile, fie ele si rurale. Exista primarii, sedii ale PNL, ale USR, exista unde sa ne strangem – cu masinile – si sa claxonam pana ce le iese nesimtirea din cap astora care ne iau banii aiurea.
Iar daca vine PSD la guvernare si nu face nimic, si in fata sediilor acestora.