~2 min lectură 7 comentarii

Colindători din Bacău, amendați pentru tulburarea liniștii publice în București. „Colindele la boxe cu mulți decibeli nu sunt colinde!”

Redacția Ziarul de Bacău

„Moda” colindelor „urlate” din boxe portabile a intrat în atenția autorităților. Colindătorii plecați din județul Bacău la București în cete numeroase și zgomotoase au fost amendați pentru tulburarea liniștii publice.

Poliția Locală Sector 6 a sancționat contravențional, în ultimele trei zile, aproximativ 40 persoane, cu peste 11.000 de lei. Și asta pentru că au fost prinse că plimbau boxa pe stradă cu muzica dată la maximum.

Potrivit Legii 61 privind încălcarea unor norme de conviețuire socială, amenzile sunt cuprinse între 200 și 1.000 de lei, iar dacă liniștea este tulburată în perioada orelor de somn (13.00-14.00, respectiv 22.00-6.00) sancțiunile cresc, între 500 și 1.500 de lei.

”Colindele la boxe cu mulți decibeli nu sunt colinde. Cum spunea un locuitor al Sectorului 6, «în cazul colindelor, nu este vorba de o boxa plimbată… Este vorba despre altceva: modestie, talent, implicare, tradiție». Colindătorii sunt bine primiți în Sectorul 6, dar nu cu boxe date la maximum printre blocuri, nu cu înregistrări cu munca altora. În Sectorul 6, așteptăm colindători adevărați! Sărbători liniștite!”, a transmis Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.

Toate cetele de colindători amendate sunt venite de la Bacău, iar unele au și câte 15 membri.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Mareșal Antonescu
    10 decembrie 2021, 14:49
    0

    Ăștia sunt „colindători”???? Mor de râs…… Astia din poza sunt doar niște bamburoi, care nu au o ora de munca în viata lor și care încă încearcă profite de sărbători sa mai ciupească ceva…. FELICITĂRI CELOR CARE AU APLICAT AMENDA!! Păcat ca nu va fi plătita în veci….. ??

  2. D
    DORINA
    11 decembrie 2021, 01:32
    0

    Niste amarati ca vai de capul lor.Au crezut ca daca vor merge la bucuresti vor castiga multi bani.

  3. V
    Vasile
    11 decembrie 2021, 09:17
    0

    Bai da prost mi esti …niste amarati care vin sa va colinde sunt bamboi …dar baratii de cioroibcare implu pietele si care te fac la buzunare in tot Bucurestiul nu iau o amenda …mars…ca prost mai esti !!

  4. V
    Vasile
    11 decembrie 2021, 09:19
    0

    Bai da prost mai esti …niste amarati care vin sa va colinde sunt bamboi …dar boratii de cioroi care umplu pietele si care te fac la buzunare in tot Bucurestiul nu iau o amenda

    1. M
      Mareșal Antonescu
      11 decembrie 2021, 13:51 răspuns pentru @Vasile
      0

      Ești doar îngust la minte… Aici nu era vorba de ceilalți BAMBUROI.. Analfabet functional care ești… Ma faci prost? ???Vasilicaaaa… ??

  5. D
    Dani
    11 decembrie 2021, 14:15
    0

    Asa se colinda in curtea penitenciarului hahaha

  6. V
    Vespuci
    12 decembrie 2021, 01:36
    0

    Ăștia sunt frați, pariu! Uitați-vă cu atenție și o sa vedeți ca seamănă între ei. Fabrica de puradei, numita ma-sa lor, avea matrita noua la momentul facerii ??

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.