~3 min lectură 1 comentariu

SSPM pierde un prim proces intentat Consiliului Local Bacău. Av. Candet: „Mandatul conducerii SSPM este expirat!”

Florin Popescu

Societatea de Servicii Publice Municipale (SSPM) a pierdut, la fond, un prim proces dintre cele intentate Consiliului Local Bacău. Tribunalul Bacău a respins solicitarea de obligare a deliberativului local să voteze membrii Consiliului de Administrație. Sentința nu este definitivă.

Reamintim, Consiliul Local Bacău, în calitate de unic acționar al SSPM, a fost dat în judecată într-un dosar în care societatea cere obligarea aleșilor locali să voteze noii membri ai Consiliului de Administrație al societății, selectați de o firmă privată. Într-un al doilea dosar, SSPM a cerut Ordonanță Președințială, pentru a obține de la Consiliul Local prelungirea mandatelor actualului CA provizoriu, până la finalizarea procesului principal.

Vineri, 17 decembrie, Tribunalul Bacău a respins cererea de emitere a Ordonanței Președințiale.

Pentru Ziarul de Bacău, fostul primar Cosmin Necula, actual director al SSPM, a reacționat: „Societatea își continuă activitatea, până când instanța va lua o decizie definitivă. Contez pe buna credință a consilierilor locali, care ar trebui să respecte legea”.

Are sau nu conducere SSPM?

În acest moment, SSPM este condusă de un Consiliu de Administrație provizoriu, numit de Consiliul Local pentru o perioadă limitată, până la finalizarea selectării unor noi membri. După unele surse (Recursul în interesul legii nr 24/2017), în lipsa numirii unor noi membri CA, ar rămâne cei vechi pe funcție. Un alt punct de vedere este că, de fapt, mandatul CA provizoriu a expirat de două luni, iar SSPM nu ar avea conducere legitimă.

„Acțiunea SSPM este inadmisibilă, acționarul nu poate fi obligat să pună administratorii, dacă nu-i dorește. Consiliul Local nu e obligat să-i numească pe cei aleși de firma de selecție”, a opinat avocatul Gigi Nucu Candet, consilier local PPU-SL. Potrivit acestuia, mandatul CA al SSPM este expirat, deoarece a expirat perioada până la care s-a făcut numirea provizorie. Soluția este în Consiliul Local, care trebuie să voteze ori prelungirea actualului CA provizoriu, ori numirea altui CA provizoriu, ori a membrilor CA selectați.

Consiliul Local Bacău a avut de mai multe ori pe ordinea de zi aprobarea numirii noilor membri ai Consiliului de Administrație, însă de tot atâtea ori votul a fost negativ. Pe lângă opoziția formată din Alianța Social-Umaniste (formată din PSD și PPU-SL), PER și independentul Dorin Chirilescu, s-au opus numirii membrilor CA și consilierii PNL, care au un proiect prin care domeniul public ar urma să treacă de la SSPM la municipalitate.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. G
    George
    20 decembrie 2021, 11:38
    0

    A ramas marele jurist habarnam necula fara pasta la pix

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.