Finalul anului marchează și încheierea lucrărilor de extindere & dotare a secției Radioterapie de la Spitalul Județean de Urgență Bacău. În noua incintă medicală a fost instalat cel de-al doilea accelerator de particule pentru tratarea pacienților oncologici, sosit în septembrie la SJU Bacău, a anunțat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.
Începând din ianuarie 2022 – după recepționarea obiectivului de investiții şi punerea în funcțiune a celui mai performant accelerator din sistemul de sănătate public din țară – se va dubla capacitatea de tratament a secției Radioterapie. În plus, în cazul unor revizii la acceleratorul de particule care este acum în uz, secția va continua să funcționeze, asigurând continuitatea schemelor de tratament specifice. Astfel, bolnavii nu vor mai fi nevoiți să își întrerupă tratamentul sau să se deplaseze la alte unități medicale pentru a primi îngrijiri.
Investiția este integral finanțată de Consiliul Județean Bacău şi are o valoare de aproximativ 24 milioane lei. Ea vine în completarea lucrărilor de modernizare finalizate în 2017, când secția de Radioterapie de la SJU Bacău a primit un prim accelerator de particule, printr-o investiție asigurată de guvernul PSD şi implementată de Compania Națională de Investiții.
„Îi felicit pe managerul Adrian Popa și personalul medical de specialitate din cadrul SJU Bacău pentru modul eficient în care au coordonat lucrările la această investiție. Prin finalizarea acestui proiect dovedim că sănătatea este cu adevărat o prioritate, asumare de altfel concretizată prin investițiile subtanțiale pe care CJ Bacău le derulează în sistemul sanitar băcăuan”, a declarat președintele Ivancea.
„În 2014/2015, am plecat la drum cu proiectul de modernizare a secției Radioterapie de la SJU Bacău cu convingerea că trebuie să facem tot ceea ce omeneşte este posibil pentru a alina suferința pacienților oncologici. În 2017, guvernarea social-democrată a sprijinit proiectul nostru şi, printr-o investiție derulată de CNI, am reuşit să instalăm la Radioterapie un accelerator de ultimă generație”, a notat, pe Facebook, eurodeputatul Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău.
Finalul lui 2021, un an complicat pe care aş vrea să-l dăm uitării cât mai repede, vine cu o veste bună: lucrările de extindere a secției Radioterapie s-au încheiat, cel de-al doilea accelerator fiind montat în incinta medicală nou creată.
Mulțumită unei investiții finanțate integral de Consiliul Județean, secția îşi va dubla capabilitățile de tratare a pacienților oncologici, după ce – în 2020 – fosta guvernare Orban trecuse pe linie moartă acest proiect vital pentru sănătatea băcăuanilor şi salvarea vieților omeneşti.
SJU Bacău va avea, în curând, una dintre cele mai moderne secții de Radioterapie din sistemul sanitar public, cu echipamente moderne, capabile să asigure continuitatea tratamentului de profil pentru bolnavi.
– eurodeputatul Dragoș Benea
Cetățean a zis
Felicitări , la cat mai multe investii la SJU Bacău !!!
Sustin USRi! a zis
Crapa # de ciudă ca astia fac si au cu ce si ei raman doar pe FB. La fel si cu aeroportul si centura!
Ghinea e cel mai deștept – isi face firma de consultanță pe PNRR iar proștii raman cu lozincile!
Andrei a zis
E clar! Daca vrei cu adevarat, poti! Felicitari CJ!
alin a zis
noroc cu astia de la psd ca se mai misca ceva bun. hastagii si peneleii unde sunt?!
Fox a zis
Da Alin ,noroc cu psd-ul ,ca tare “bine” sa dezvoltat tara ,cat au fost la guvernare .
Vai de capul vostru !
Vasile a zis
Daca ar atrage in Bacau si medici oncologi ar fi foarte bine !! in Bacau nu sunt decat 2 medici oncologi. Pentru un bon de ordine la ei bonavii trebuie sa vina de la 4-5 dimineta.