~2 min lectură 1 comentariu

Ministerul Dezvoltării va construi în Bacău o creșă nouă, de 100 – 110 locuri

Redacția Ziarul de Bacău

Numărul locurilor în creșele din municipiul Bacău va crește cu 100-110, prin construirea unei noi creșe. În prezent, creșele din capitala județului au capacitatea de 460 de locuri, sub necesar.

Opt noi construcţii de creşe au fost aprobate prin programul naţional în domeniu lansat anul trecut de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anunţat, luni, ministrul Cseke Attila, care a precizat că numărul total al proiectelor aprobate a crescut la 60.

Noile proiecte vizează construirea de creşe mici, cu o capacitate de 40 de antepreşcolari, la Constanţa (2), Sebeş şi Carei şi de dimensiuni medii în Timişoara şi Piatra Neamţ. În Bacău şi Zalău se vor construi creşe mari, pentru 100 – 110 copii, potrivit MDLPA.

„Ministerul Dezvoltării susţine dezvoltarea echilibrată a localităţilor şi sprijină tinerele familii, motiv pentru care în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi municipiu am aprobat construirea unei creşe sau două acolo unde numărul locuitorilor depăşeşte 100.000. Am aprobat finanţarea pentru 52 de creşe, iar acum am aprobat încă opt noi construcţii”, a declarat Cseke Attila, potrivit unui comunicat al MDLPA.

Ministrul Dezvoltării a adăugat că, în urma aprobării finanţării, construirea acestor creşe moderne intră în proces de achiziţie publică şi, ulterior, vor putea fi demarate lucrările.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. #
    #Buganu
    31 ianuarie 2022, 18:40
    0

    Daca locurile se vor distribui ca si pana acum putem spune ca un nou business se lanseaza ain Bacau. Prilej de combinatii pentru parazitii din sistem.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.