~2 min lectură • 3 comentarii

Ziua Mondială a Bolnavului, marcată la SJU Bacău, pe șantierul clădirii „Spitalul Municipal”

Redacția Ziarul de Bacău

Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, împreună cu Adrian Popa- managerul SJU Bacău, Lucian Bogdanel – prefectul județului, dirigintele de șantier și antreprenorul general, a participat astăzi la o ședință de lucru și la o verificare a stadiului lucrărilor derulate în cadrul contractului încheiat pentru amenajarea subsolului și parterului clădirii „Spital Municipal”.

„Fără îndoială, lucrarea este complexă. Această complexitate este dată de faptul că în anii care au trecut, ceea ce se lucrase s-a deteriorat. Mai mult decât atât, sunt și zone în care au fost executate lucrările doar aparent. Bineînțeles că expertiza tehnică va releva toate aspectele ascunse odată cu execuția acelor lucrărilor”, a declarat Ivancea.

Potrivit președintelui CJ, antreprenorul depune eforturi suplimentare pentru ca acest proiect să fie realizat în condiții de calitate și să fie finalizat în cel mai scurt timp posibil.

Consider că astăzi, de Ziua Mondială a Bolnavului, cea mai bună manieră prin care ne putem manifesta compasiunea față de cei care suferă este să ne concentrăm asupra asigurării condițiilor pentru pacienți, prin dezvoltarea infrastructurii medicale. În mod cert, dincolo de cuvintele de încurajare adresate bolnavilor, aceștia au nevoie de spitale realizate în condiții de calitate & echipate complet și de personal medical pregătit și dedicat îngrijirii pacienților.

În ultimii ani, în Bacău, s-au făcut pași extrem de importanți pentru dezvoltarea SJU Bacău, prin investiții complexe, gestionate de conducerea spitalului într-un mod eficient.

– Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. X
    Xyz
    11 februarie 2022, 18:49
    0

    Sa repare liftul cu care se transporta bolnavii, doar un noroc chior a fost ca nu a murit nimeni in el. Sunt pacienti care consuma oxigenul dintr-o butelie intr-o jumatate de ora iar blocarea 2 ore intr-un lift le-ar fi fatala. Litul sa blocat de cel putin 3 ori anul asta.

  2. L
    Lungu M.
    13 februarie 2022, 06:22
    0

    Ca se defecteaza liftul, asta e ceva uzual. Pacientul poate sta in lift si daca se intrerupe curentul si atunci e mai rau. Din pacate nici usile nu se pot deschide.
    De asta spitalele serioase au cate 2 sau 3 lifturi, la fiecare etaj.
    Se strica unul, mergi cu celalalt. Nu trebuie sa te temi.
    Asa e si la Onesti, spital mare, lifturi care ajung chiar si la subsol.
    Si culmea, tine doar de primarie sa faca asa ceva, nu trebuie aprobare ca de obicei de la Bucuresti.

  3. T
    Trust ScuLArea Bagaului
    17 februarie 2022, 08:18
    0

    Inseamna ca Bagaul este un oras foarte sarac…
    si nu din vina PRIMARULUI.
    NU inteleg de ce se mai numeste MUNICIPAL, spitalul.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.