Ministrul Turismului și Antreprenoriatului, Constantin-Daniel Cadariu, a făcut o vizită de lucru, joi, în județul Bacău, unde s-a întâlnit cu deputatul Mircea Fechet, președintele PNL Bacău, primari din județ, dar și reprezentanți ai Asociației Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice din România (ASBBR), al cărei președinte este primarul PNL de la Slănic Moldova, Gheorghe Baciu.
Principalul subiect al discuțiilor de astăzi a fost dezvoltarea turismului din județ, prin valorificarea atracțiilor turistice de seamă ale Bacăului.
Președintele PNL Bacău, deputatul Mircea Fechet: „Bacăul este un județ cu importante obiective turistice, pe care avem datoria să le promovăm așa cum se cuvine. Slănic Moldova este cea mai importantă staţiune balneo-climaterică de interes naţional din Regiunea de Nord–Est a ţării. Localitatea și-a recăpătat numele de Perla Moldovei în timpul primului mandat al lui Gheorghe Baciu, cel care s-a luptat pentru a reda frumusețea zonei, dar și pentru ca stațiunea să beneficieze de resurse de care să se poată bucura toți cetățenii. Un exemplu elocvent este chiar cel al izvoarelor minerale pe care a reușit să le treacă în proprietatea administrației locale”.
„Ne dorim să aducem un număr cât mai mare de turiști anual în județul nostru și avem și cu ce – pe lângă Slănic Moldova, Bacăul se mândrește și cu Mănăstirea Cașin, Palatul Știrbei, Palatul Ghika, Casa Memorială George Bacovia, Castelul Roșu, lăcașurile de cult pline de istorie și lista poate continua. Ministrul Constantin-Daniel Cadariu ne-a prezentat obiectivele mandatului său și ne-a asigurat de tot sprijinul în promovarea obiectivelor din județul nostru”, a mai spus deputatul Fechet.
La întâlnire au participat și primari din alte județe, precum primarul de la Sovata (Mureș), Bazna (Sibiu), Pucioasa (Dâmbovița), Gura Humorului (Suceava).
Andra a zis
„Localitatea și-a recăpătat numele de Perla Moldovei în timpul primului mandat al lui Gheorghe Baciu, cel care s-a luptat pentru a reda frumusețea zonei…”
Serios vorbiti? Arata ca un oras aproape abandonat? Cum puteti afirma asa ceva?
Ghiță a zis
Perla Moldovei,se numea de mult.Dacă-l întrebi pe Baciu,el a inventat și apa de când e primar🙈
iondinbacau a zis
De ce nu aminteste nimic despre Casa Memorială Vasile Alecsandri d-l Fechet?
Vasilica a zis
Bine dar pt.noi cei care nu avem cum sau nu ne permitem deplasări la distanță ce faceți? Când veți asfalta șoseaua de intrare în parcul Gherăești și aleile pietonale,o sursă de apă sau tualete care lipsesc să simțim că vă pasă !