Opt băcăuani au lăsat, sâmbătă, ajutoare pentru refugiații din Ucraina, la sediul Primăriei Bacău. Acesta este singurul punct de colectare anunțat de municipalitate și deschis, în cele din urmă, în weekend.
Punctele de colectă pentru alimente neperisabile, pături, pilote, jucării (curate și în stare bună):
-Primăria Municipiului Bacău, str. Mărășești, nr. 6 (permanent)
-Direcția de asistenta sociala Bacău, str. Ștefan cel Mare, nr. 17/ A (luni-joi orele 8:00-16:00)
-Evidența Populatiei, str. Henri Coandă, nr. 17/A (luni-joi 8:00-16:00)
Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a anunțat sâmbătă seara că a fost înființat la nivelul Primăriei Bacău un Comandament pentru Sprijinul Refugiaților Ucrainieni, care să asigure necesitățile de masă și cazare pentru toate solicitările înregistrate. Astfel, orice persoană interesată poate contacta autoritățile locale, permanent, la numerele de telefon 0234/986 sau 0234/984 pentru a înregistra cazurile cunoscute de refugiați, care vor fi preluate în cel mai scurt timp de comandament.
Au fost inventariate la nivelul municipiului Bacău spațiile de cazare din fondul locativ ce pot fi puse la dispoziție in sprijinul refugiaților ucrainieni înregistrați pe raza municipiului Bacau.
Începând de vineri, sunt la dispoziție 26 unități locative a câte 4 paturi, iar în prezent au mai fost identificate încă 21 unități locative care pot fi echipate și racordate la utilități in regim de urgență. Pe lângă acestea, a precizat primarul Bacăului, există alte câteva zeci de camere hoteliere care pot fi puse la dispoziție și spații pentru un val doi, care pot fi echipate la nevoie.
Cei care vor să ofere sprijin pot completa acest formular.
„Până la această oră nu am primit instrucțiuni de la instituțiile guvernamentale, însă imediat cum vor apărea, Primaria Bacău le va da curs imediat. Am stabilit drept centru de inventariere și distribuire către refugiați a bunurilor colectate de la populație Centrul Expozițional din complexul CAEx, sens în care va fi stabilită o comisie de preluare, inventariere și distribuție formată din personalul Primăriei”, a mai anunțat primarul Viziteu.
Lasă un răspuns