• astăzi, angajații din Bacău ai companiei Căile Ferate Române nu vor lucra, ca și ceilalți colegi din țară, între orele 7.00 și 9.00 • călătorii trebuie să evite acest interval orar, pentru că vor rămîne blocați în gări
Toate trenurile, fie ele de călători sau de marfă, se vor opri astăzi, 28 august, între orele 7.00 și 9.00, ca urmare a grevei de avertisment a feroviarilor. Scopul declarat al încetării lucrului este încetarea disponibilizărilor la CFR și creșterea siguranței în trafic. La protest participă membrii federațiilor „Elcatel”, „Feroviarul” și „Trafic”. „Noi nu vrem creșteri salariale. Dorim doar să înceteze disponibilizarea oamenilor, întrucît siguranța pe căile ferate este deja la limită, iar angajații au ore lucrate și neplătite de anul trecut. Deși inițial părea că vom ajunge la o înțelegere, numărul mare de concedieri ne face să intrăm în grevă”, a declarat, ieri, Eugen Manciu, președintele Uniunii sindicatelor „Feroviarul” de la nivelul Regionalei CFR Iași. Sindicaliștii au și temerea că, dacă acceptă disponibilizările, promisiunile privind salariile compensatorii vor rămîne vorbe goale, pentru că Societatea Națională a Căilor Ferate are mii de miliarde de lei datorii către fondul de șomaj și asigurările sociale.
La rîndul său, filiala Bacău a Blocului Național Sindical își exprimă solidaritatea cu protestul ceferiștilor și cu cerințele lor. „Sîntem alături de ei, pentru că își cunosc meseria și credem că au perfectă dreptate”, a spus liderul BNS Bacău, Vasile Fain, prezent la întrunirea de ieri a sindicaliștilor din CFR. La rîndul său, șeful diviziei Călători din Regionala Iași, Vasile Irimia, s-a declarat solidar cu protestatarii, tot pe motiv de siguranța circulației. Drept urmare, între orel 7.00 și 9.00 nu va circula nici un tren. Cele de călători se opresc în cea mai apropiată gară. Acceleratele și rapidurile vor staționa în gările orașelor, ca și trenurile de marfă. Călătorii care vor să plece în intervalul orar menționat sau puțin înainte de ora 7.00 trebuie să știe că au șansa fie să plece mai tîrziu, fie să stea pînă la două ore în tren. În acest timp, feroviarii se prezintă la locul de muncă, dar nu prestează nici o activitate specifică. (Gabriela PASCU, Mihai VIERIU)
Vă prezentăm mai jos lista cu trenurile de persoane care se blochează în acest interval.
Stația Bacău
– acceleratul 1654 – Vatra Dornei Băi – București Nord – pleacă din Bacău la ora 3.25, ajunge cu întîrziere în București;
– acceleratul 1551 – București – Botoșani – ajunge în Bacău la ora 4.21, dar va sosi la Botoșani cu întîrziere;
– personalul 5112 – Bacău – Galați – pleacă din Bacău la ora 5.31, dar se va opri fie în Adjud, fie în Mărășești pe perioada grevei;
– personalul 5461 – Bacău – Piatra Neamț – pleacă din Bacău la ora 5.59, deci pe perioada grevei se va opri undeva pe trase, deci ajunge la destinație cu întîrziere;
– personalul 5422 – Pașcani – Adjud – rămîne în stația Bacău pînă la ora 9.00;
– personalul 5401 – Mărășești – Iași – rămîne în Bacău pe perioada grevei;
– trenul Intercity – Suceava Nord – București Nord – fie va staționa în stația Roman, fie în Bacău pînă la ora 9.00;
– rapidul 852 – Suceava Nord – Mangalia – va staționa, cel mai probabil, la Verești pe peiroada grevei; întîrzierea va fi de aproximativ două ore;
– personalul 5102 – Suceava Nord – Galați – va staționa, probabil, în Pașcani;
– rapidul 650 – Suceava Nord – București Nord – va pleca cu două ore întîrziere din Suceava;
– rapidul 651 – București Nord – Suceava Nord – va pleca, probabil, cu două ore întîrziere din Capitală;
– trenul Intercity – 557 – București Nord – suceava Nord – va pleca, probabil, cu întîrziere de două ore din București;
– rapidul 751 – București Nord – Botoșani – va pleca cu ceva întîrziere din București;
Stația Onești
– personalul 5064 – Comănești – Ploiești Sud – pleacă din Onești la
ora 4.50, dar va staționa pe perioada grevei cel mai probabil în
Buzău;
– personalul 5006 – Ciceu – București Nord, gara Basarabi – pleacă
la 5.51, va staționa, probabil, la Mărășești, are întîrziere la sosire;
– personalul 5205 – Mărășești – Miercurea Ciuc – pleacă din Onești la
ora 6.07, va staționa la Comănești;
– personalul 5216 – Ciceu – Mărășești – staționează la Valea Uzului;
– personalul 5311 – Buzău – Ghimeș – staționează probabil în Adjud,
întîrzie pînă după ora 9.00;
– acceleratul 1972 – Galați – Timișoara Nord – staționează, probabil,
la Tecuci, întîrzie;
– personalul 5061 – Ploiești Sud – Comănești – stă, probabil, în
Focșani sau în altă stație, întîrzie;
Stația Comănești
Conform celor declarate de Viorel Moisă, impiegat de mișcare, vor fi blocate patru trenuri:
– personalul 5205 – Mărășești – Miercurea Ciuc – ajunge în Comănești la 7.05 și rămîne aici pînă la ora 9.00;
– personalul 5311 – Mărășești – Ghimeș – pleacă abia la ora 9.00 din Mărășești;
– acceleratul 1973 – Galați – Timișoara – stă două ore la Tecuci;
– personalul 5216 – Miercurea Ciuc – Mărășești – rămîne în stația Valea Uzului de la ora 7.10 pînă la ora 9.10.
Lasă un răspuns