Inspectoratul Școlar al județului Bacău va avea o conducere nouă, potrivit unor informații neconfirmate oficial. Principala schimbare va fi la nivelul inspectorilor generali, însă este preconizată și o nouă „garnitură” de inspectori școlari.
Prof. Ana Maria Egarmin va ocupa postul de inspector școlar general, potrivit surselor Ziarului de Bacău. Născută în 1977, a absolvit Facultatea de Litere la Universitatea București și este profesoară de limba română la Colegiul „Gheorghe Vrănceanu”. De asemenea, Egarmin este consilier județean PSD Bacău.
Prof. Ida Vlad (actualul „general” susținut de PNL) va prelua postul de inspector școlar general adjunct. Celălalt post de inspector școlar general adjunct ar urma să fie atribuit prof. Mihaela Franț, actual inspector școlar pe management instituțional și fost candidat PNL la Agăș.
Toate numirile trebuie semnate de ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, nefiind excluse modificări de ultim moment.
Tudor a zis
Echipa câștigătoare, se aude, ați mai repurtat un succes răsunător.
Ioana a zis
Corect! De ce dna. Franț mai este inspector, de ce mai există încă directori picați sau care nu au participat la concurs. Cum pot reprezenta aceste persoane instituția dacă nu știu legislație?
Ion a zis
În a menține în funcții repetenții….cum mai pot apărea aceștia in controale…..ce autoritate mai au, niciuna. Dragi inspectori vă jucați de-a educația și distrugeti destinele copiilor și oamenilor calificați care trebuie să vă suporte!
Karlheinz a zis
Ar trebui sa existe o prevedere legala care sa limiteze la un numar de ani prezenta unor cadre didactice in ISJ-uri. Bun, experienta este benefica, dar e pacat ca o personalitate stiintifica de calibrul doamnei Vlad sa stea in Inspectorat atata amar de vreme, vaduvind copiii si invatamantul romanesc de un cadru didactic cu totul exceptional. Cinci ani ar fi OK, dupa care vira si la gara, ia catedra, nene, sau daca nu, facem altfel – in ISJ se angajeaza doar ingineri, contabili, absolventi de management, dar nu de la fefe sau de pe la particulare, adica numai oameni de meserie, care sa scoata caruta din glod. Ca e in glod.
Pentru ca sa fii sef la ISJ asta inseamna, ca esti cel mai tare din parcare, corect ? Ca de manageri, e plina tara…
Cat priveste sustinerea politica, asta este o mizerie crunta, nu are nimic de-a face cu invatamantul. Luati-va labele de pe invatamantul romanesc, pesedistilor si liberalilor.
VALI a zis
Pe bune, pleacă ai noștrii vin ai noștrii,noi rămânem tot că proștii!
Congo a zis
Pleac-ai nostri (cu un singur i !), vin ai nostri ! (tot cu un singur i). E prosti multi, dar sa nu bulucim !
Rom Educata a zis
Aia de la Agas se lauda ca ajunge director la Alecsandri dar se aude ca a picat examenul
Dana a zis
Si la Alecsandri alta cloaca , mai bine ca a picat ex pt ca nu rezista cu șacalii din Alecsandri ! Jale , jale!
Dragoș a zis
Franț Mihaela este o jignire la adresa învățământului românesc. Oare cum o putem compara pe Franț cu doamna Egarmin sau Ida Vlad? Franț este o nulitate absoluta susținută în special de Toma Constantin și de gașca „de pe Vale” formată din Viorel Ilie, Vieru propulsați de o alta nulitate politică Pitu Avram și Coșa Pitulicea. Franț dacă te accepta fostul și aclualul tău coleg de partid Câmpeanu, azi ministrul educației, înseamnă că asta este România Educată în viziunea PNL’ului. Rușine doamna Franț pentru ca nu ai luat examenul sa conduci o școală de comună și vrei să conduci ISJ-ul? Ce spui elevilor? Pardon dar asta e realitatea dură a numirilor prietenoase și apropierile intime dintre unii primari și doamne nepregătite. Așa a fost și cu mireasa de o noapte. DEZASTRU DUPA ELE🤔🤔🤔
Crina a zis
Ești cu Benea! Am înțeles!
Teodor a zis
Si Ida Vlad a schimbat directorii dupa cerintele PNL ului. Habar nu avea pe cine schimba si pe cine pune director, facea ce i se spunea. Sa vada si ea cum e sa fi schimbat din ” pix” .
cantinca a zis
Razboiul bate la usa, lasati prostiile coalitiei PNL-PSD! Mergeti dupa ulei!
Dragos a zis
Când nu stii sa faci nimic, te bagi in politica, sa-ti faci un viitor. Și sa il distrugi pe al altora.
Iar când politica te duce in invatamant, distrugi generații. Dar tre sa ai un minim de intelect sa conștientizezi asta. Schimbările politice din bacau nu aduc un suflu nou, cu viziuni spre mai bine, ci doar intrebari de genul „cu ce mai vine sa ne incurce de data asta???”
Stoica V. a zis
dacă și Franț mai este de inspectorat…habar nu are să scrie corect gramatical
Stoica V. a zis
Doamna Frant nici măcar nu își poate asuma ca a participat și a picat. Înțeleg, e sprijinita de ISJ, dar colegii din sala? Pe ei cum ii poate păcăli ca nu era prezenta?
De fapt nu e primul concurs de directori la care participa și pe care il cade. După primul astfel de concurs a fost numita inspector de management deși nu a promovat.
Iar dacă ar fi sa vedem și cum s-a comportat in funcția de director… sunt multe de spus. Și acestea sunt dovedite de controalele ce au verificat cum a manageriat banii Școlii Gimnaziale Agas.
Așa ca am ajuns de ras; cred ca e singurul județ unde după ce nu promovezi ești cocoțat intr-o poziție mai înaltă.
vasile Stoica a zis
Doamna Frant nici măcar nu își poate asuma ca a participat și a picat. Înțeleg, e sprijinita de ISJ, dar colegii din sala? Pe ei cum ii poate păcăli ca nu era prezenta?
De fapt nu e primul concurs de directori la care participa și pe care il cade. După primul astfel de concurs a fost numita inspector de management deși nu a promovat.
Iar dacă ar fi sa vedem și cum s-a comportat in funcția de director… sunt multe de spus. Și acestea sunt dovedite de controalele ce au verificat cum a manageriat banii Școlii Gimnaziale Agas.
Așa ca am ajuns de ras; cred ca e singurul județ unde după ce nu promovezi ești cocoțat intr-o poziție mai înaltă.
Ami a zis
Iar dacă ești un chiulangiu, ajungi director!Mai ales dacă ești pupincurist și amic cu cine trebuie!
Ioana a zis
Sa înțeleg ca sunteți un Psd-ist frustrat…toți ăștia care comentați ați pus stampila pe PSD și mâncați numai mamaliga…creier lipsa
Cetatean a zis
Si daca sunteti de la alt partid,aveti creier mai mult??
Ion a zis
O demonstrează simplul fapt că această persoană mai e la inspectorat. Probabil așteaptă și o altă decizie, inspector pentru disciplina educație fizică- fără nicio performanță în acest domeniu. Ne-am prostit cu toții!
Ion a zis
Și a ajuns și inspector pe disciplina. Alti profesori care au obținut rezultate remarcabile la catedra sunt conduși de o nulitate in domeniu. Romania educata, ce sa mai zicem?
Un profesor a zis
A sosit timpul schimburilor pe funcții și se porcesc unii pe alții.
Partidele trebuie să-si respecte promisiunile de a-i pune pe funcții pe cei cărora le-au fost promise. Cei care au așteptat și-au cam pierdut răbdarea. Cei cărora nu li se onorează promisiune împroașcă cu noroi. Este evident că cei din preajma personajului (poate chiar din cercul politic) cunosc amănuntele publicate in articol și cele postate în comentarii.
Niciodată n-am auzit și nici n-am găsit scrise în spațiul public atâtea aspecte negative și afirmații de comportament josnic la adresa unui inspector!
Partidul ar cam trebui sa inteleagă că aceasta doamnă nu are cum să aibă autoritate și credibilitate de pe functia pe care o detine sau de pe o alta în fața directorilor cu concurs!
”Elevul corigent v-a ține prelegere despre bune practici în învățare celui premiant !”
ornella a zis
onoare, constiinta, Demnitate…
Eujddhgrg a zis
Viitoarea inspectoare generală este profesoară la CN Vrănceanu, dar nu orice profesor ce predă la Vrănceanu este un profesor de calitate. lar doamna profesoara nu este unul dintre cei talentați, cu siguranță. Ea nu-și stăpânește elevii de liceu, cum ar putea CONDUCE inspectoratul? Vă zic eu! Acelaşi om care devine cap la breasla profesorilor şi nu știe sa predea, a făcut cu un an în urma un comentariu foarte ipocrit. Dânsa spunea despre numirile politice PNL USR PLUS, însă acum este ea însăși subiectul unei numiri politice. Halal inspector general!
Mirela a zis
Mare adevăr graiti!
Anca a zis
Bine ca Ida Vlad ii stăpânește , care nici măcar nu si-a facut vreodată orele, toate angajările in isj si in licee le face după bunul plac si interesele ei, are cate un papagal pus in orice departament , la ora 15:00 i se da raportul, la fel si in licee! Lasa-ne asa!
Ion a zis
Și această doamnă doarme, cum poți să lași o persoană care nu știe să se exprime corect gramatical să vină în inspecție. Am ajuns să ne conducă nulitatile. Trist destin!