Romulus Dan BUSNEA
Unii critici ai capitalismului democratic occidental susțin teoria conform căreia efortul individual de „căutare a fericirii”, înălțat la rangul de „drept inalienabil” în textul „Declarației de independență” a Statelor Unite, este adesea un fenomen dictat de egoism și nu constituie, deci, o forță mobilizatoare în direcția clădirii unei lumi mai bune. Mai mult decît atît, se sugerează chiar instalarea unei stări de „plictiseală generală”, considerată ca fiind inevitabilă odată sosit sfîrșitul istoriei, cauzat de triumful democrației în lume. După părerea altora, însă, spre deosebire de alte sisteme de guvernare, capitalismul democratic nu urmărește „să formeze spiritul și să-i dea vigoare” ori „să-l înglobeze pe individ într-o mișcare și în slujba unei cauze comune”. În schimb, democrația și economia de piață „creează spațiu, un spațiu în care spiritul poate face singur alegeri” privind modul de viață. Aceștia consideră totodată că instituțiile democratice din lumea capitalistă au contribuit la formarea unor calități morale precum încrederea în forțele proprii și spiritul obștesc, creativitatea și spiritul de concurență, calități pe care se bazează însăși existența capitalismului democratic. Un regim capitalist ce promite trei tipuri de eliberare pe căi instituționale: eliberare în sensul excluderii tiraniei și torturii, eliberare în sensul excluderii unei oprimări a conștiinței, informațiilor și ideilor și eliberare din jugul sărăciei. Construirea unei orînduiri sociale care oferă toate aceste beneficii are menirea să hrănească spiritul, să inculce o filosofie sau să-i învețe pe cetățeni cum să trăiască. Menirea ei este să creeze spațiu, un spațiu în care spiritul poate face singur alegeri și în care liderii spirituali și asociațiile spirituale pot să-și desfășoare activitățile lor necesare și creatoare.
Într-adevăr, una dintre deosebirile principale existente între o societate capitalistă democratică și o societate fascistă sau comunistă ar fi aceea că prima nu este în nici un sens o religie. Fascismul și comunismul sînt pseudoreligii, scopul lor este să formeze spiritul și să-i dea vigoare; ele urmăresc să-l înglobeze pe individ într-o mișcare și în slujba unei cauze comune asemenea unei picături de apă într-un ocean. În contrast cu această situație, instituțiile capitalismului democratic nu îi fac pe indivizi să-și fuzioneze identitățile într-o mare comună; mai degrabă, ele îl încurajează pe individ să-și aleagă singur drumul „în căutarea fericirii” personale.
Există, desigur opinia predominantă conform căreia societățile precedente (precapitaliste, predemocratice, prepluraliste) erau caracterizate de anumite calități morale. Odată cu inventarea capitalismului democratic, cetățenilor le erau adresate cerințe noi, care necesitau calități morale noi. Astfel, aceștia au trebuit să-și formeze mai întîi obiceiurile încrederii în forțele proprii, clădirii comunităților și autoguvernării, toate acestea putînd fi înglobate în noțiunea de responsabilitate cetățenească. Cînd părăseau hanurile și tavernele confortabile ale Europei, primele grupuri de „pelerini” știau că în țara tuturor posibilităților, America, nu îi aștepta nimic, „că trebuiau să construiască ei înșiși totul”. Repetată la nesfîrșit în spațiul vast al unui întreg continent, principala sarcină a acestei populații frecvent acuzată de „individualism excesiv” de către sociologi era să clădească comunități în locuri în care asemenea comunități nu existaseră niciodată. Ei se bizuiau în mare măsură pe ambiția celor mai capabili și mai ingenioși dintre ei, dar și pe capacitatea tuturor de a conlucra și a-și coordona în mod liber eforturile. Responsabilitatea cetățenească cerea în egală măsură inițiativă individuală și un spirit al cooperării. Cea de a doua calitate produsă de acest tip nou de societate era inițiativa economică personală. Inexistentă în perioadele istorice precedente, această calitate devine în cadrul sistemului capitalist dinamul dezvoltării, constituind însuși principiul progresului economic. De spiritul de inițiativă este legată calitatea mai generală a creativității. Spiritul de inițiativă economică personală nu este viabil în context social dacă nu este sprijinit de o inteligență socială ce acoperă numeroase domenii – dreptul, finanțele, administrația de stat, artele, publicistica, învățămîntul, cercetările științifice și industriale și chiar religia și filosofia. De fapt, creativitatea este o calitate atît de fundamentală într-o societate capitalistă, încît se poate disocia de ceea ce stă scris în majoritatea dicționarelor și manualelor noastre de economie politică, unde în mare parte definițiile capitalismului sînt împrumutate de la Marx (culmea ironiei!). Capitalismul poate fi definit în termeni mai liberali ca fiind sistemul economic ale cărui instituții au menirea să stimuleze creativitatea în toate domeniile vieții. Așadar, capitalismul este sistemul economic a cărui dinamică fundamentală consta în invenție, descoperire, inițiativă – pe scurt, creativitate.
O a patra calitate a regimurilor capitaliste democratice, o calitate trecută frecvent cu vederea, este un tip special de viață obștească, ce se manifestă cu abundență prin diferite tipuri de asociere francă și amiabilă, de eforturi colective, de obiceiuri de accesibilitate și camaraderie firească. La toate acestea, se cere menționat și spiritul de concurență ca o garanție de echitate economică, precum și ca un mijloc de apărare împotriva tendințelor de cîrdășie monopolistă. Esențial este că instituțiile capabile să asigure libertatea politică, economică și culturală nu au fost clădite încă în cea mai mare parte a lumii. Chiar și acolo unde aceste instituții există, viitorul lor depinde tocmai de capacitatea de perpetuare a bogăției spirituale care le-a dat naștere. În acest sens, însă, nu avem nici un motiv să nu fim optimiști, dat fiind faptul că oamenii care trăiesc în regimuri capitaliste democratice nu sînt nicidecum amenințați de plictiseala și vidul spiritual de care se tem anumiți teoreticieni, ci au în față la fel de multă muncă – munca spirituală și hrănitoare în sens spiritual – ca cea pe care ei sau predecesorii lor au trebuit vreodată să o facă.
Lasă un răspuns