~1 min lectură 2 comentarii

VIDEO – Deputatul Cristian Ichim: „Siguranța rutieră trebuie să fie o prioritate națională”

Gabi MIHAI

Deputatul băcăuan Cristian Ichim (USR) a făcut apel, în plenul ședinței Camerei Deputaților, la colegii săi, pentru aprobarea Strategiei Naționale de Siguranță Rutieră. Aceasta din urmă ar trebui aprobată, conform obligațiilor europene, în trimestrul al II-lea al acestui an. Deputatul băcăuan și-a manifestat reținerile privind capacitatea Guvernului de a aproba strategia în așa scurt timp.

„Le-am cerut colegilor mei să renunțe la orgoliile politice și să ajute la adoptarea Strategiei Naționale de Siguranță Rutieră. Suntem aleși ai cetățenilor înainte de a fi membri ai unui partid, iar siguranța rutieră nu este un subiect doctrinar sau încărcat ideologic.

Sper ca apelul meu sa întâlnească rațiunea colegilor mei și să producă o schimbare necesară în modul în care privim și judecăm inițiative politice care aduc profunde schimbări în viața cetățenilor. În ceea ce mă privește, sunt decis să susțin astfel de măsuri și inițiative, pentru că, înainte de orice, trebuie să fim dedicați intereselor cetățenilor”, a declarat Cristian Ichim.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Adrian
    23 martie 2022, 17:02
    0

    Ai pi buni? Alte lucruri nu ar trebui sa fie? Multi mor de foame si nu au Vanimed medicamente sau de intretinere, învățământul e la pamant etc etc…asta e prosteala userista subiecte de gargara ca sa para ca muncesc da siguranta rutieră e o treaba serioasa dar pe bune? Prioritate nationala?! Acu na, la ce minte au votantii lor o prinde ca si parcările plutitoare

  2. s
    stanciu
    24 martie 2022, 06:58
    0

    stimbailul domn apare foarte des in presa pt un userist. dar apare in stilul usr, nimic aplicat doar „trebuie””e bine sa” „ar trebui sa” si pe niste teme demne de usr…trotinete parcari plutitoare desene pe asfalt etc etc…probabil de asta mai au in sondaje maxim 10%…ma rog sper sa cada mai jos ca si 10% pt usr e trist pt romania

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.