Municipiul Bacău primește de la Guvern o nouă finanțare de circa 10 milioane de lei (două milioane de euro), prin Ministerul Dezvoltării. Suma reprezintă subvenția alocată pentru plata gazelor naturale aferentă lunii ianuarie și este acordată în baza unei scheme de compensare aprobate de Guvern, pe fondul scumpirii gazelor naturale.
„Anterior acestei decizii, Guvernul condus de PNL a adoptat o serie de măsuri de sprijin pentru consumatorii casnici și industriali la plata facturilor.
MĂSURI PENTRU CONSUMATORII CASNICI:
ENERGIE ELECTRICĂ
a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh;
b) maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv;
GAZE NATURALE – PREȚ REGLEMENTAT de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus.
MĂSURI CONSUMATORI NON – CASNICI ENERGIE ELECTRICĂ
Maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor non-casnici.
GAZE NATURALE
Maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților non-casnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 28.000 MWh, precum și în cazul producătorilor de energie termică destinată consumului altor clienții.
CET-urile vor cumpăra gaze naturale la preț reglementat de 250 lei /MWh”, a anunțat viceprimarul Liviu Miroșeanu.
Denis a zis
Bre Mirosene de cand sunteti voi la butoane toate s-au scumpit peste masura! Aaa ceva s-a ieftit…salariul baaa asta s-a ieftinit, leprelor!