Incendiile de vegetație au făcut prima victimă în județul Bacău. Un bărbat de de circa 75 de ani, din satul Pârgărești, comuna Pârgărești, din vecinătatea orașului Târgu Ocna, a fost găsit fără suflare de pompierii care au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație, potrivit unupetrotus.ro.
La fața locului s-au deplasat pompierii oneșteni cu o autospecială cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
„În urma incendiului a rezultat o victimă decedată, arsă, de sex masculin, cca. 75 de ani. Au mai ars circa 500 mp de vegetaţie uscată. Cauza probabilă a incendiului: foc deschis în spaţii deschise”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, mr. Andrei Grecu.
Cu puține momente înaintea confirmării decesului bărbatului de 75 de ani din Pârgărești, ISU informase populația, printr-un mesaj RO-Alert, asupra situației dramatice determinate de incendiile de vegetație.
Bilanțul ultimelor 24 de ore
Doar în ultimele 24 de ore, pompierii militari băcăuani au gestionat un număr de 70 de misiuni. Dintre acestea, intervențiile pentru stingerea incendiilor păstrează cea mai ridicată proporție (42). De asemenea, salvatorii au intervenit și în 9 misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență, 1 misiune asistență persoane și au gestionat alte 18 intervenții în sprijinul comunității.
Atragem din nou atenția cetățenilor să renunțe la curățarea terenurilor prin incendiere! Nu uitați:
• Arderea miriștilor, a vegetației uscate și a altor materiale combustibile este interzisă;
• Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt, este interzisă;
• Nu utilizați focul deschis la distanțe mai mici de 100 de metri față de construcții, materiale sau substanțe combustibile.
– sursa: ISU Bacău
Incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol viața și bunurile materiale, iar nerespectarea măsurilor enunțate, care prin abatere, conduc la propagarea focului la vecinătăți, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 la 2000 de lei.
Lasă un răspuns