Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a emis pe 4 aprilie acordul de mediu necesar construcției tronsonului Bacău – Pașcani din Autostrada Moldovei (A7). Astfel, a mai fost parcurs un pas important în vederea lansării la licitație a acestui segment din A7, cel mai mare proiect finanțat prin PNRR, potrivit economica.net.
Proiectul tronsonului Bacău – Pașcani va avea o lungime totală de circa 77,4 kilometri, traseul fiind localizat pe teritoriul județelor Bacău, Neamț și Iași. Pe traseul autostrăzii au fost proiectate nouă noduri rutiere, 23 de poduri, două viaducte și peste 60 de pasaje, potrivit documentului publicat pe site-ul ANPM.
Pentru segmentul Bacău – Pașcani din Autostrada A7 Moldova, a fost propusă realizarea de spații pentru servicii tip S1 și tip S3 (cu parcare securizată) și parcări de scurtă durată. De asemenea, toate spațiile de servicii vor fi dotate cu locuri de parcare cu posibilitate de încărcare a autoturismelor electrice.
Pe 11 martie 2022, indicatorii tronsonului Bacău – Pașcani au fost avizați în Consiliul Tehnico – Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit Studiului de Fezabilitate, pe traseul autostrăzii Bacău – Pașcani vor fi construite:
– 112 poduri, pasaje, viaducte, structuri casetate
– 9 noduri rutiere
– 4 parcări securizate
– 4 parcări de scurtă durată
– 1 centru de întreținere și coordonare
– 50 de spații de încărcare pentru autoturisme electrice
– 140 de hectare de perdele forestiere cu rol de protecție
Finanțarea pentru construcția tronsonului Bacău – Pașcani din Autostrada A7 Moldova va fi asigurată prin PNRR.
Lasă un răspuns