~1 min lectură 1 comentariu

Se extinde rețeaua de apă din Târgu Ocna. 100 de proprietăți din cartierul Vâlcele vor primi apă de la Cărăboaia

Redacția Ziarul de Bacău

Un număr de 100 de proprietăți din cartierul Vâlcele (orașul Târgu Ocna) vor beneficia de apă potabilă în condiții normale de presiune, debit și calitate, anunță primarul Cristian Ciubotaru. Zona va fi racordată la rețeaua orașului, cu alimentare din stația Cărăboaia, aflată în gestiunea și administrarea CRAB, prin intermediul rezervorului de apă din zona Cărări-Salina.

„Sunt optimist că, acum, în pragul sărbătorilor pascale, investiția va fi pusă în exploatare”, a declarat primarul Ciubotaru.

În acest moment, se lucrează la punerea în funcțiune a echipamentelor electrice, rezervorul este umplut, se fac verificările tehnologice, sunt trimise probe de apă pentru analizele fizico-chimice privind calitatea apei. Se trasează și vor începe lucrările de împrejmuire, iluminat și monitorizare video, precum și instalarea de hidranți PSI.

Investiția este susținută integral cu fonduri din bugetul local al orașului, în valoare de 800.000 lei până la această dată, potrivit primarului Ciubotaru.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. s
    suntem disperati de hotie
    13 aprilie 2022, 16:33
    0

    Diriginti de santier, inspectori de la constructii, proiectanti, consultanti, manageri de proiect verificati respectarea proiectelor la aceasta lucrare de apa pentru oameni. Avem experienta neagra de la alimentarea cu apa a Bacaului unde s-au cheltuit bani in plus din cauza lucrarilor prost facute.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.