~2 min lectură 3 comentarii

A fost desemnat constructorul primul lot de pe Autostrada A7, între Dumbrava şi Mizil. Trei loturi din tronsonul Ploiești-Buzău au în acest moment câștigători desemnați

Redacția Ziarul de Bacău

Primul lot al A7, pe ruta Dumbrava – Mizil, în lungime de 21 de kilometri, va fi construit de o asociere de constructori români şi italieni, a scris, luni, pe propria pagină de Facebook, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Este vorba despre asocierea româno-italiană Bog Art-Tancrad-Cosedil.

Foto arhivă, 20 noiembrie 2020: Sorin Grindeanu, pe Aeroportul Bacău

„CNAIR a comunicat, astăzi, rezultatul procedurii de atribuire a contractului pentru construcţia Lotului 1 (Dumbrava-Mizil), în lungime de 21 de km. Asocierea de constructori români şi italieni are la dispoziţie 20 de luni pentru a finaliza lucrările. Acestea includ construcţia a 14 poduri şi a unui pasaj în lungime de 550 m (peste DJ 101F şi CF 804)”, a menţionat Grindeanu.

Potrivit sursei citate, contractul are o valoare de 1,468 miliarde de lei (fără TVA) şi este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„În scurt timp urmează să fie anunţaţi şi câştigătorii pentru celelalte două loturi ale tronsonului de autostradă care va fi construit între Ploieşti şi Buzău: Lotul 2 Mizil-Pietroasele (28,35 km); Lotul 3 Pietroasele-Municipiul Buzău (14 km)”, a adăugat ministrul de resort.

Tronsonul Ploieşti – Buzău (63,25 km) este prima secţiune a autostrăzii Ploieşti – Paşcani (A7), în lungime de 320 de km, care va asigura legătura Munteniei cu Moldova. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Adrian
    18 aprilie 2022, 19:04
    0

    Autostrada „Moldovei” A7: Constructor italian, desemnat câștigător pe primul lot scos la licitație / Inițial alt ofertant era dat câștigător
    https://monitorizari.hotnews.ro/stiri-infrastructura_articole-25504583-autostrada-moldovei-a7-constructor-italian-desemnat-castigator-primul-lot-scos-licitatie-initial-alt-ofertant-era-dat-castigator.htm
    Se pare că-s alții….

  2. D
    DF
    19 aprilie 2022, 19:09
    0

    Se incepe in triumf si se termina in derizoriu. Dupa cum se lucreaza la noi 20 de luni este un termen prea mic daca se vor construi 14 poduri si un pasaj. Constructorii de drumuri simt lipsa de fermitate si de onestitate fata de interesul national. Domnul informatician Grindeanu ar trebui sa stie ca se foloseste intens pietrisul de rau in loc de piatra sparta de cariera mai scumpa de 2 ori. Bitumul folosit este cel ieftin de calitate slaba.

  3. A
    Adi
    12 iulie 2022, 07:45
    0

    Promisiuni si licitatii…cam atat ne-au servit toti timp de 32 de ani

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.