Doliu în presă! A murit jurnalista Nicoleta Bichescu, primul redactor-șef al Ziarului de Bacău

Presa este, de azi, mai săracă, odată cu decesul jurnalistei Nicoleta Bichescu, în urma unei afecțiuni oncologice. Bichescu a fost primul redactor-șef al Ziarului de Bacău și membră a echipei care, în urmă cu 20 de ani, a fondat publicația.

Nicoleta Bichescu (născută Mitulescu) a venit în această lume la 12 decembrie 1969 și a crescut într-o familie cu puternice legături cu presa. Tatăl ei a fost mulți ani redactor-șef al ziarului băcăuan ”Steagul roșu”, iar mama lucra la Întreprinderea Poligrafică.

Obișnuia să spună des ce șansă în viață i-a oferit faptul că a crescut într-o casă cu bibliotecă, dar și într-o familie ai cărei prieteni încă mai cultivau manierele și comportamentul aristocrației interbelice. Alături de sora cea mare, Anca, încă din copilăria din anii ‘70, a cunoscut toată elita intelectuală a orașului. Treceau des pragul părinților scriitori, ziariști și artiști, ale căror conversații scânteietoare i-au accentuat dragostea pentru discuții elevate, bazate întotdeauna pe argument.

A absolvit cel mai prestigios liceu al vremii, ”George Bacovia” (actualul ”Ferdinand I”) în 1988, apoi Facultatea de Chimie Industrială din cadrul Universităţii Tehnice «Gheorghe Asachi» Iași, în 1994. În perioada studiilor universitare, a fost prezentă la toate mitingurile și manifestațiile studențești pentru libertate și democrație, valori pe care le-a slujit toată viața.

Ca mulți colegi din generația ei, a urmat altă cale în viață decât aceea pentru care se pregătise în facultate. Alegerea a venit firesc, din rădăcinile ei: presa. Cariera a fost firească, a cunoscut toate etapele meseriei de jurnalist. A început, în ianuarie 1995, ca redactor Secția Economic a cotidianului ”Ultima oră”, iar din mai 1995 până în mai 1996 a fost șef al Secției Economic la ziarul ”Deșteptarea”.

În mai 1996 trece la nou-înființatul ”Monitorul de Bacău”, unde până în 1998 este șef al secțiilor Social și, ulterior, Politic. După nici doi ani și jumătate de presă, în iunie 1997, relatează de la fața locului Summit-ul NATO de la Madrid, ca trimis special al ”Grupului de Presă Nord-Est” Iași. În octombrie 1998 este promovată redactor-șef adjunct al publicației, iar în septembrie 2001 este numită redactor-șef.

În iunie 2002, alături de majoritatea colegilor de redacție, pune bazele unei noi publicații, ”Ziarul de Bacău”. A fost așadar primul redactor-șef al ”Ziarului de Bacău”, iar în iunie 2004 devine directorul societății care edita publicația.

Pentru interviurile, anchetele și reportajele publicate, este premiată la Galele Jurnalismului Bacău în 1997, 2000, 2002, 2004, 2005 și 2006. Iar în 2005 este nominalizată la Premiile Clubului Român de Presă.

Dragostea de meserie îi dă o putere de muncă rar întâlnită. În tot acest timp, activează și în presa centrală și devine o voce cunoscută, apreciată și chiar temută la nivel național, în calitate de corespondent, succesiv, la ”Jurnalul național”, Radio ”Europa FM”, ”Evenimentul zilei” și ”Cotidianul”.

O nouă etapă în viață începe în 2006, când își înființează propria agenție de PR, unde se ocupă de relații publice și comunicare. Cunoscuți oameni politici și de afaceri apelează la sfaturile ei și îi datorează mult ca imagine publică. 

În ultimii ani, lucrează și la Parlamentul României, în cadrul Comisiei UNESCO, unde contribuie la includerea mărțișorului românesc în Patrimoniul imaterial UNESCO.

A fost un om minunat și în afara profesiei. A călătorit ori de câte ori a avut ocazia, a văzut locuri minunate din lumea aceasta. Educația aleasă a făcut-o să pătrundă de fiecare dată dincolo de ce vedea cu ochii, să se încarce mai ales  spiritual din toate locurile vizitate. Era o sărbătoare să-ți povestească apoi despre orașe, biserici, monumente, tablouri, munți, mare, obiceiuri și gastronomia locurilor prin care s-a purtat. Obișnuia să gătească apoi, cu mare bucurie, pentru cei apropiați, tot felul de preparate pe care le aflase prin lume, pentru a dărui bucurie în jurul ei.

Cea mai mare realizare a ei în această viață trecătoare este, fără îndoială, Călina, fiica ei. Vorbea despre ea într-un fel aparte, cu o mândrie care i se vedea în ochi întotdeauna. ”Avem teză la mate”, ”ne pregătim pentru admitere”, ”am luat examenul” – sunt expresiile ei, pline de grijă și de dragoste de mamă. A avut șansa să o vadă de curând avocată în Baroul București, cu traiectorie clară în viață. Dar cu siguranță mai mult a bucurat-o să vadă că a reușit să sădească în sufletul Călinei ei dragi valorile și educația pe care le-a primit și ea de copil, de la familia ei.

Condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să o odihnească în pace!