Paranteza mediatica deschisa de summitul NATO s-a inchis, eliberind culoarul pentru iuresul insurgent al aspirantilor la puterea politica, cersita prin votul populatiei. Foarte multi dintre cei 3.500 de ziaristi straini prezenti la summit au observat ca democratia romaneasca are pitorescul unor certuri de mahala, „violente ca instinctul de conervare” (The Times). Femeile angajate in politica „inclina sa liguseasca patimile sefilor de partid, ca sa devina eroine de o clipa” (Le Figaro). Pe fondul acestui orizont putin luminos, „elitele intelectuale si populatia manifesta un dezinteres nefiresc pentru viata politica” (El Nacional). Oare de ce, se intreaba majoritatea comentatorilor. Raspunsul cel mai aproape de adevar il putem afla in starea noastra de spirit in raport cu avalansa de mediocritati, rostogolita spre institutiile statului. Elitele intelectuale nu se amesteca in vacarmul veacului, fiindca nu doresc sa cautioneze manevrele politice ale unor persoane sau partide obsedate exclusiv de interese personale. Acestea ne maninca sufletul! Stingheritoarele prestatii publice ale acestora nu ofera solutii de echilibru, criterii pozitive, ci lozinci, histrionisme si patimi impure, de genul „sa plece astia de la guvernare, sa plece”. Ca sa ce? Sa vina ei, bineinteles. Cei mai inclinati spre agitatia exterioara sint ciracii stolojanului, care au „evadat” din PNL pentru un mariaj cu PD – un partid indiferent la doctrina, dar foarte atent la conjuncturile profitabile.
La rindul ei, populatia este extrem de pasiva si neimplicata in treburile gospodaresti ale localitatilor. Ea devine foarte critica la adresa reprezentantilor la nivel local sau national, dar atit. Primarilor si consilierilor li se reproseaza ca „nu fac nimic” pentru a rezolva problemele comunitatilor, iar parlamentarilor ca dorm in fotolii sau voteaza legi strimbe. Sefilor de partid li se imputa faptul ca promoveaza propriile lor fantome privind Puterea, ca practica un monolog ineficient in loc de comunicare cu cetatenii, ca fac doar promisiuni desantate, pe care le uita imediat ce s-au vazut cu sacii in caruta. Bine, bine, dar aceasta populatie (cu atitudini mereu acomodante) intreprinde ceva cind decidentii adopta masuri revoltatoare? Nimic. Romanii se declara scirbiti de politica, dar nu se sinchisesc sa schimbe ceva. Or, miinile incrucisate au mare cautare doar pe cealalta lume. Starea de apatie a populatiei, neimplicarea ei civica si politica, afecteaza spiritul democratiei, adincind prapastia dintre alesi si alegatori. Votul uninominal nu va putea face minuni, iar reforma clasei politice va continua sa se afle in ceata, atita timp cit aceleasi mediocritati (sau altele mai avute) se vor indesa spre friiele puterii. Privind indiferenti la prestatiile ambiguie ale politicienilor, sintem ca spectatorii unor drame ale caror eroi sint niste ticalosi. Dupa caderea cortinei, plecam maguliti ca nu semanam chiar atit de mult cu pungasii aia.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns