Liceele vocaționale și cele cu clase cu predare bilingvă au comunicat, ieri, primele rezultate ale probelor de aptitudini, probe care, reamintim, echivalează cu examenul de admitere în liceu. La Liceul Pedagogic, pe cele 56 de locuri de la specializarea „învățători-educatoare” s-a intrat cu medii cuprinse între 9.56 și 7.77, pentru ca în clasa de filologie bilingv engleză de la aceeași școală să fie admiși candidați cu medii între 8.51 și 7.02. Sub linie s-au aflat 12 elevi la secția „învățători” și 24 de candidați la „bilingv”. Liceul Sportiv din Bacău va avea în clasa a IX-a elevi ale căror medii de admitere au oscilat între 9.62 și 7.82 la specializarea „fotbal”, respectiv 9.34 și 7.77 la „sporturi”. Aici au fost declarați respinși nu mai puțin de 52 de candidați. Amintim că elevii picați la vocațional și bilingv vor putea să-și completeze în cursul zilei de astăzi fișa de înscriere cu opțiuni pentru a intra în sistul de repartizare computerizată la celelalate licee din județ. Cît privește rezultatele probelor de aptitudini organizate de către Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Liceul de Artă „George Apostu” și Liceul Catolic „Sf. Iosif”, acestea s-au afișat după închiderea ediției. Vom reveni. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns