Romulus Dan BUSNEA
Mai zilele trecute, președintele Iliescu lansa expresia „capitalism de cumetrie”, o expresie foarte bine găsită în contextul actual și care funcționează cu brio în toate zonele țării, ca un fel de relație amicală bazată pe interese de tot felul și servicii reciproce. Din păcate, afirmația vehiculată mai peste tot precum că în România democrația este prost înțeleasă a devenit un șablon. Adevărul este că unii au înțeles-o chiar foarte bine, în sensul că i-au sesizat diformitățile, defectele, părțile slabe și în special avantajele oferite celor rău-intenționați. S-a creat și s-a perpetuat o psihoză a libertății absolute în exercitarea răului, spre stupefacția și groaza majorității românilor, care sînt puși în fața anormalităților în loc să fie contrazise și eliminate, devenind reperul normalității zilnice. Dacă e așa, de ce ne mai mirăm că unul din fenomenele care a căpătat o amploare molipsitoare după decembrie 1989 a fost și este acest capitalism de cumetrie, acest nepotism de clan conducător? Această mentalitate de clan, de trib, de gașcă s-a înrădăcinat adînc și periculos în toate structurile statului, atît la nivel central, cît mai ales local, acolo unde domină o lege aparte pe care n-o controlează nici instituțiile abilitate, nici partidele aflate la putere. Acest capitalism de cumetrie, acest nepotism are origini străvechi în România. „Lanțul slăbiciunilor”, ca și spiritul de tranzacție ironizat de Caragiale, a căpătat în ultimii ani aspecte terifiante, de nestăvilit. Fără să realizăm de cele mai multe ori amploarea acestui fenomen, ne-am transformat peste noapte într-o țară în care dictează clanul lui Popescu, clanul lui Ionescu și tot așa. Neamurile cîtorva familii impun legea în România, fac prețurile și afacerile care devin scandaluri de notorietate, monopolizează – ceea ce este foarte grav – decizia politică, acaparează mai toate pîrghiile de control, ca și organele de justiție, care devin oarbe în fața avalanșei de nedreptăți.
Pe ruinele revoluției din ’89 s-a ridicat pînza îmbogățiților peste noapte, cumpliți în ignoranță, sîngeroși în pofta lor de parvenire, carnasieri și răzbunători, o lume fără credință și morală, o lume ce a generat acest capitalism sălbatic. De dragul menținerii la putere, de dragul consolidării puterii la „toate nivelurile și ramurile”, PSD-ul și-a înfipt oamenii săi de bază în toate structurile politice, economice și administrative, atît la nivel național cît și teritorial. Apoi, pentru a nu le scăpa nimic de sub control și-au completat schema de personal angajîndu-și nevasta, mătușa, cumnata, amanta, cuscrul, socrii, ginerii și, bineînțeles, nepoții. Ca să fie o familie mare și unită! Și ca să poată să ne țină mai bine în frîu, să ne calmeze iritările și nemulțumirile, să evite și să anihileze scandalurile, trădările și scurgerile de informații. Replica lor este dură: „Cine nu este cu noi este împotriva noastră”, sau în cel mai fericit caz: „Cui nu-i convine, este liber să plece”. Aceasta este legea capitalismului de cumetrie, a nepotismului, care a fost, de altfel, ușor de impus. În toți acești ani, atît sub tutela CDR-ului, dar în special sub cea a PSD-ului, românii au fost realmente subjugați, hăituiți, strîmtorați și chiar constrînși în acțiunile lor de dictatura cumetriei, a nepotismului. În funcție de relația de rudenie crește cota de afaceri a guvernanților și a rudelor acestora, iar „cumetria”, „nepotismul” au ajuns să-i scoată pe protagoniștii afacerilor murdare cu basma curată, să le mușamalizeze subminările, escrocheriile, matrapazlîcurile la scară națională.
Adaptabilitatea românului s-a conformat foarte repede noului spectru valoric al societății de tranziție. Astfel, cine n-a avut rude de grad înalt și-a cumpărat prin căsătorie sau și-a înfiat cîte una, realizînd o adevărată și puternică, o caracatiță a rubedeniilor mai ceva decît Cosa Nostra. Și uite-așa, ei își văd nestingheriți de afacerile și potlogăriile de familie, în timp ce la scară națională sărăcia atinge cote umilitoare, infracționalitatea creează adevărate psihoze printre oamenii cinstiți, birocrația îți zădărnicește orice încercare de a realiza ceva durabil, mizeria se extinde și corupția e în floare. Și tot acum descoperim că găștile actualei puteri sînt tot așa de numeroase și reprezentative în toate structurile puterii și că, de fapt, țelul lor măreț este satisfacerea intereselor lor și ale clanurilor lor, care nu se intersectează nici pe departe cu interesele țării. Astfel puterea compromite toate alternativele democrației autenticei, cu deosebire pe cea a libertății. Deoarece „libertatea – spunea cineva – începe de la respectarea libertății tuturor și nu e liber cel care, în numele puterii, primejduiește libertatea celorlalți”. Și pentru că, în fond, nu credem că s-a schimbat ceva în realitate. Și pentru că ceva n-a murit și ceva nu s-a născut încă.
Lasă un răspuns