Capriciile vremii nu au rămas fără urmări în pomicultură și în viticultură. Cele mai afectate de înghețul timpuriu de la sfîrșitul toameni trecute, de încălzirea bruscă a vremii și de secetă au fost viile, și o parte din speciile de pomi fructiferi utilizate la obținerea de țuică și arome pentru băuturile alcoolice. Prunii au fost extrem de afectați de încălzirea bruscă a vremii. „Practic, pomii au înflorit într-o zi și s-au scuturat a doua zi. Nici albinele nu au avut timpul fizic necesar pentru a face polenizarea, așa încît mare parte din flori nu a legat rod. De aceea, producția de prune a fost relativ slabă”, a spus directorul executiv al Direcției Agricole, Ioan Melinte. Practic, în unele locuri producția obținută pe suprafețe de ordinul zecilor de hectare este similară cu cea obținută pe un hectar în anii precedenți. De altfel, cîte ceva s-a văzut și în piață. Prețul prunelor nu a scăzut sub 5.000 de lei/kg, preț bun pentru gem și magiun, dar mare pentru țuică.
Nici în cazul strugurilor, lucrurile nu au stat mai bine. Seceta și înghețul timpuriu au avut efecte măcar parțiale asupra viilor. Unele zone au fost mai afectate, altele mai puțin. „Noi vom obține în jur de 7-8 tone de struguri. Comparativ cu 14 tone de anul trecut este puțin, dar media este cea de mai sus, așa că nu ieșim chiar în pierdere”, a spus patronul firmei Afor, Nicolae Huiban. Și merele au avut de suferit, deși cei care au astfel de livezi au, în general, soiuri rezistente. Totuși, înflorirea forțată, seceta, înghețul și toate necazurile meteo au avut efecte nedorite. „Cred că producția de mere din acest an va fi de aproximativ 15 tone pe hectar, cam media de rentabilitate, însă anul trecut am avut 20-25 de tone la hectar”, a spus directorul firmei Fructex, Viorel Rați. Totuși, pomicultorii au fost scutiți în acest an de grindina devastatoare și ei speră că așa va fi și pe viitor. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns