• Radu Cătălin Mardare a primit destul de puține suveniruri de la demnitarii străini care l-au vizitat în cei doi ani de la instalare • nici el n-a oferit prea multe daruri, pentru că nu a găsit întotdeauna obiecte deosebite
Radu Cătălin Mardare, prefectul județului Bacău, are o sumedenie de lucruri de făcut în fiecare zi. Cine trece zilnic pe la biroul lui știe că acolo telefoanele sună într-una, că mereu îi bate cineva la ușă cu problemele de tot felul. Pe agenda încărcată s-au regăsit tot mai mult în ultima perioadă vizitele făcute de diverse delegații de străini. Ambasadori care vin pentru simple contacte de curtoazie ori oameni de afaceri care au interese economice în zonă, toți trec pe la prefect. Unii dintre ei, conform uzanțelor sau chiar pentru că așa simt, îi fac cîte un cadou lui Radu Cătălin Mardare.
Prefectul de Bacău ne-a declarat că nu sînt foarte mulți cei care i-au oferit un suvenir. Ambasadorul Africii de Sud, de exemplu, i-a dăruit prefectului o sticlă de vin de pe meleagurile sud-africane și un pliant turistic. Un alt cadou a primit de la Ambasadorul Olandei, care i-a oferit lui Cătălin Mardare o vază care se află la loc de cinste în biroul acestuia. Un gest similar a făcut și o delegație veniță din Țara Galilor, sosită la Bacău pentru discuții cu reprezentanții Inspectoratului Județean Școlar. Ei l-au vizitat și pe prefect, căruia i-au oferit o plachetă. Ultimii invitați din străinătate care au călcat în biroul lui Cătălin Mardare și au ținut morțiș să-i lase o amintire au fost niște chinezi, membri ai Asociației Populare Chineze pentru Pace și Dezarmare. De la ei, prefectul de Bacău a rămas cu un set de furculițe și lingurițe cu un design special.
Prefectul de Bacău nu a putut face un top al cadoruilor primite de la străini. Nu ne-a mărturisit ce i-a plăcut și ce nu. Le păstrează pe toate în biroul lui, unde, probabil, vor rămîne și după ce-și va încheia mandatul. Asta în ciuda faptului că la noi nu există o lege care să spună că darurile primite de la invitații străini devin automat bunuri ale instituțiilor statului. „La noi chestiunea e la bunul simț al fiecăruia”, a explicat prefectul.
Pentru că-i place să ofere cadouri, Cătălin Mardare le-a dăruit și el unora dintre oaspeți mici atenții. Ocaziile au fost însă destul de puține. Unul dintre motive ar fi că Prefectura nu dispune de mijloace financiare pentru astfel de cheltuieli. În plus, primul om din județ nici nu a găsit pe la Bacău obiecte suficent de rafinate, pe măsura invitaților săi. „Eu sînt foarte reținut în a da cuiva ceva, doar de dragul de a da. Decît să ofer un kitsch, mai bine n-o fac”, a explicat prefectul de Bacău, care este de părere că piața de rarități sau obiecte deosebite este aproape inexistentă în oraș. Iar atunci cînd apar situații speciale, prefectul nu are cum să plece prin alte părți ca să ia un obiect deosebit. Chiar și așa, Cătălin Mardare le-a dăruit unor oaspeți însemnați diverse atenții. Făcînd o retrospectivă, și-a amintit că ambasadorului Olandei i-a oferit o năframă și o căsuță țărănească, în timp ce consulului pentru România în trei landuri germane i-a dat, de curînd, o sticlă de vin „într-o casetă mai ochioasă”. Unul dintre obiectele aflate în biroul prefectului care îi place acestuia în mod deosebit este Mănăstirea Voroneț, așezată pe un suport de lemn, acoperit cu un glob de sticlă. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns