Nicoleta BICHESCU
„Ce ne facem, bă, că se-mpute treaba?”. „Păi, cum ce facem, mergem la Bacău. Mutăm acolo șandramaua, că e loc!”. Dialogul, deloc imaginar, mi-a fost confirmat de amici de prin alte orașe, care, la rîndul lor, l-au auzit întîmplător. Ne place sau nu, dar județul nostru a căpătat tristul renume de paradis al „investitorilor”. Dar nu al oamenilor de afaceri serioși, care aduc capital și crează locuri de muncă, ci al bișnițarilor, al traficanților și al golanilor. Al oamenilor care au drept singur scop cîștigul ilicit și imediat și fentarea bugetului statului.
Este suficient să te uiți în jur. Traficanții își ridică ditamai vile și merg prin tîrg cu BMW sau Audi. Cu geamul lăsat jos, ca să audă toată lumea ultima manea. Alături, dudui blonde și parfumate își etalează cea mai nouă achiziție în materie de modă. Să crape concurența de ciudă! Șmecherii parchează limuzinele chiar sub semnul de „interzis”, pe trecerea de pietoni sau sub nasul amărîtului de plutonier. E tare, are spate! A învățat că aproape orice poate fi cumpărat. Inclusiv libertatea. Și nu e unul. Sînt mulți. Roiesc, precum ursul la miere, în jurul afacerilor cu lemn și petrol din județ. Evident, nu în jurul marilor afaceri, ci a aparentelor găinării, care le umplu, însă, bnuzunarele, cu miliarde de lei. Nu toți banii sînt ai lor. Se împart și ajung la cine trebuie. Dar rămîne suficient pentru a-ți trage ochelari de soare și tunsoare de
De aproape doi ani, asist la un trist spectacol. Comisarii Gărzii Financiare, după amănunțite și, adeseori, periculoase cercetări, reușesc să-i dovedească pe șmecheri. Comisarii stabilesc pagubele aduse bugetului. Calculează taxe, impozite și majorări. Întocmesc sesizări penale pentru cei care au dus evaziunea fiscală la rang de artă. De aici, totul moare. Este suficient să te gîndești că, numai anul trecut, din 58 de dosare înaintate parchetelor din județul bacău, au fost finalizate doar patru! Și în două cazuri s-a pus pecetea NUP. Traficanții știu că Neînceperea Urmăririi Penale (NUP) e oricînd posibilă. Mai ales cînd ai buzunarul doldora de parale nemuncite. În 2002, lucrurile au recidivat: din 24 de dosare, însumînd un prejudiciu adus statului de 42 de miliarde de lei, a fost terminat unul singur. Un patron va fi judecat pentru că și-a însușit ilegal 52 de milioane de lei! Cei care au dat tunuri de miliarde dorm liniștiți. La fel și domnii procurori. Ce dacă, mîine, bugetul statului va primi o nouă lovitură? Și ce dacă infractorii își văd nestingheriți de treabă?
Relatam ieri în ziar depsre un individ, un egiptean, care a fost prins că a furat vreo șase miliarde de lei de la stat. Dosarul lui zace și acum printr-un sertar. A fost lăsat să-și vadă de treabă în liniște. Și și-a văzut! Garda Financiară l-a dovedit din nou. Cît timp procurorii ar fi trebuit să-l ancheteze, el a mai dat o lovitură, de alte aproape trei miliarde de lei. Și iar s-a întocmit un dosar. Și iar zace pe masa vreunui procuror plictisit. Și egipteanul a mai dat un tun. Acum, doar de 300 de milioane de lei. Și va mai face și alte grozăvii, atît timp cît nimeni nu e interesat să-l oprească.
O mai veche vorbă spune că, „ce prinde poliția, dă drumul justiția”. Nu de puține ori mi-a fost dat să văd sau să citesc despre cazuri strigătoare la cer. Despre infractori pe care poliția i-a pîndit luni și, uneori ani și care, odată ce au căzut în plasă, au fost prezentați parchetelor. Acolo s-a dispus cercetarea lor în stare de libertate. Munca polițiștilor a fost călcată în picioare, la fel și cea a comisarilor gărzii financiare. Oamenii în uniformă și-au pus fireasca întrebare dacă mai merită să riște, dacă mai are vreun rost să-și facă meseria. Cei mai mulți dintre ei au trecut, însă, peste gustul amar și au luat-o de la capăt. Pentru că, întotdeauna mai e un infractor de prins sau un evazionist de cercetat.
Numai că, ceea ce se întîmplă acum la parchetele din Bacău seamănă a sfidare. E greu de acceptat că, într-un an, din 52 de dosare de evaziune fiscală nu s-au putut soluționa decît două. Dacă sînt chiar atît de grele dosarele și nu le pot da de capăt, de ce nu se retrag domnii procurori? Sau, poate, tocmai asta e menirea lor: să îngroape cazurile grave, dar aducătoare de bani mulți. Pentru buzunarele lor și ale evazioniștilor. Căci, oricît de multă bunăvoință ai avea, nu poți să nu te gîndești că doar interesul personal este cel care îi determină pe oamenii legii să procedeze astfel.
Corupția nu va muri curînd. Pentru că ea merge mînă în mînă cu justiția, cu procurorii și judecătorii care o întrețin. De aici pornește tot răul. Mai multe instituții ale statului se plîng că aici moare dreptatea. Și tot în justiție, legea e batjocorită. Atîția hoți au scăpat, atîția infractori nici măcar nu au ajuns să fie judecați, s-au dat atîtea sentințe curioase, încît încrederea în această putere a statului a murit. Nimeni nu se teme. Toți știu că există o „portiță”. Că mereu există o soluție pentru a scăpa cu fața curată, chiar atunci cînd ți-ai băgat mîinile pînă la cot în buzunarul statului. Strîmba judecată a transformat hoția în lege.
Lasă un răspuns