VOLEI FEMININ – CAMPIONATUL EUROPEAN: „Naționala” feminină de volei a României a avut parte, sîmbăta trecută, de o corecție zdravănă din partea reprezentativai Ucrainei în cel de al doilea meci din preliminariile Campionatului European. După două seturi, în care elevele lui Costinel Stan au făcut față jocului adversarelor, 25-23 și 22-25, moralul româncelor s-a prăbușit total astfel încît rezultatul partidei, 1-3 (23, -22, -14, -12), n-a mai surprins pe nimeni. Nici măcar pe Stan, neputincios pe banca tehnică și neinspirat la înlocuiri. Deși echipa mergea din ce în ce mai prost, antrenorul naționalei a apelat la schimbări doar cînd nu se mai putea face mare lucru. Elocventă, în acest sens, este introducerea băcăuancei Irina Bușu Vrînceanu doar atunci cînd Ucraina conducea cu 2-1 la seturi și 22-10 în cel de al patrulea act. Pe teren a fost prezentă, pe toată durata partidei, liberoul Nicoleta Țolișteanu, tot de la Știința Bacău. Sîmbăta viitoare va avea loc cel de al treilea și ultimul meci pe teren propriu (la Piatra Neamț) din preliminariile Campionatului European, unul în care selecționata României o va întîlni pe cea a Ungariei. (Marius AMBROZIE)
Înfrîngere usturătoare în preliminariile „europenelor”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.