„Să trăiți, domnule doctor!”
„Cu 27 de ani în urmă (fugit ireparabile tempus!) eram cam în aceeași perioadă calendaristică a anului și preluam de la constructor, ca beneficiar, Spitalul Județean Bacău de 700 de paturi. Ca intendent, omul de alergat, aveam 25 de ani, trepădam pe scările celor cinci nivele ale edificiului. Eram însărcinat de șefi cu supravegherea remedierii ultimelor detalii de construcție și completarea în amănunt a dotării secțiilor înainte de recepția finală.
Totul strălucea de curățenie, mirosind a proaspăt, de la varul pereților și tavanelor pînă la parchetele din cabinetele medicilor șefi de secție, de la masa de operație, instrumentar pînă la masa și scaunul ușierului.
Pe atunci doctorul Lezeriuc, directorul Direcței Sanitare Județene, mi-a pus la dispoziție șoferul și mașina sa și mi-a spus: flori să te faci! Venea ministrul sănătății la tăierea panglicii de inaugurare. Flori m-am făcut! Am adus o Dacie plină de garoafe de toate culorile… Azi am devenit pacientul aceluiași spital și parcă altul. Și eu sînt altul.
Nu mai pot zbura pe scările nivelelor pînă la secția de Interne, Medicală I. Aștept liftul, aceleași lifturi, dar fără ventilatoarele din tavan, alți liftieri, evident, dar îmbrăcați nu în albastru, ca personalul auxiliar, ci în alb și parcă mai morocănoși. Unele dintre liftiere fac goblen, chiar de la parter și pînă la etajul cinci împung de cîteva ori cu acul, și, unde mai pui, și pe acea lumină stacojie…Dar ochii buni minuni fac!
Venit cu salvarea la urgență, mă internez la Medicală I, șef secție doamna doctor Țilea. Mai îndeaproape l-am cunoscut pe soțul domniei sale, domnul doctor Gelu Țilea, fost medic șef de secție la chirurgie infantilă. Îmi spune: „Ce faci, băi tizule?”. Eu, fostul intendent, azi pacientul și poetul Gelu Stanciu, veneam mai des prin secția domniei sale, asistenta șefă Dorina Dumbravă fiind o fostă colegă de a mea, din liceu.
Șansa mea (nu prea le am eu cu norocul) este medicul care m-a tratat, domnul doctor Mihailov, medic primar interne. Numele îmi spune ceva… «Sînteți cumva fiul distinsului doctor Mihailov, cardiologul?». «Da», mi se răspunde. «Am avut onoarea să-l cunosc pe tatăl dumneavoastră, șeful secției cardiologie, pînă s-a pensionat». Două generații de medici, tatăl și fiul. Talent și un înalt profesionalism moștenit și format.
Tatăl sever, pedant, aristrocratic, medic de excepție. Fiul, degaja multă bunătate, bonom, deosebit de serios în practicarea meseriei, impozant ca statură (cred c-a practicat baschetul sau voleiul); un medic excepțional. L-am simțit pe propria piele, cum se zice. Vorbă așezată, serioasă; atît de apropriat de bolnav!
Mai rar azi! Mi s-a întîmplat, în altă secție, să cunosc un alt bun dignostician și terapeut, dar un majur e mic pe lîngă ce tuna și fulgera, țipa la bolnav, fasoane și fițe.
Domnule doctor, sînteți un om mare. Am văzut cum ați tratat acel boschetar bețiv, care făcea pe el toate necesitățile. Pentru dumneavoastră bolnavul este bolnav, chiar dacă este ministru sau un oarecare. Respectați jurămîntul făcut față de Hypocrat, iar umanismul și respectul față de om vă face iubit și respectat.
Eu, pacientul dumneavoastră sărac, dar nu la minte, vă respect și vă mulțumesc din inimă. Nota bene pentru personalul mediu și auxiliar, cărora le mulțumesc, de asemenea”.
Gelu Stanciu, poet
Lasă un răspuns