Numită în popor și Ispas (din slavonul Supasu-Mîntuitorul), această sărbătoare cade întodeauna în Joia săptămînii a șasea după Paști, adică la 40 de zile după Înviere, cînd Domnul S-a înălțat la cer.
Este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, despre care amintesc „Constituțiile Apostolice”. Cea mai veche mențiune despre această sărbătoare o găsim la scriitorul Eusebiu al Cezareei, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paștilor”, scrisă în jurul anului 332. Aici se arată că Înălțarea era sărbătorită pe atunci în Orient nu în ziua a 40-a după Paști, ci în a 50-a (odată cu Rusaliile), cum atestă și alte mărturii din secolul IV. Sărbătoarea Înălțării, prăznuită la început odată cu Rusaliile, punea astfel peceta finală perioadei pascale a Cincizecimii. Sfîntul Ioan Gură de Aur a lăsat o frumoasă predică la această sărbătoare pe care o numește „cinstită și mare”. Asemenea cuvîntări ne-au mai rămas de la sfinții Atanasie al Alexandriei și Grigorie de Nissa, două din cele mai mari figuri ale literaturii patristice. Pe la anul 380-385, pelerina apuseană Egeria amintește de festivitățile din ziua a patruzecea după Paști. La Ierusalim, festivitățile aveau loc în biserica Nașterii din Betleem, iar sărbătoarea Înălțării era prăznuită la Cincizecime, adică în aceeași zi cu Pogorîrea Sfîntului Duh. Spre sfîrșitul secolului IV sau începutul secolului V, sărbătoarea Înălțării s-a desprins de cea a Pogorîrii Sfîntului Duh, căci pe vremea Fericitului Augustin (sec. V), serbarea ei în ziua a 40-a după Paști era generalizată peste tot în lumea creștină, alături de sărbătorea Învierii și cea a Pogorîrii Sfîntului Duh, fiind totodată considerată de origine apostolică. În sec. VI, Sfîntul Roman Melodul compune Condacul și Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare (Sf. Ioan Damaschin și Sf. Iosif Imnograful) compun canoanele din slujba Înălțării.
Sărbătoarea a căpătat o solemnitate aparte, mai ales cînd Sf. Împărăteasă Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, a ridicat pe muntele Eleonului sau al Măslinilor (de unde Mîntuitorul S-a înălțat la cer) o vestită biserică (Eleona) în care Înălțarea se prăznuia cu mare fast și pompă, începînd de la miezul nopții, mai ales prin mulțimea luminilor aprinse. Azi, biserica e în ruină, dar în în ziua Înălțării se mai adună acolo creștini, iar clerul diferitelor cpnfesiuni săvîrșește Sfînta Liturghie pe altare portabile.
În această zi, creștinii ortodocși se salută cu formula „Hristos S-a înălțat”. (C.GHERASIM)
Lasă un răspuns