Seria de activități pe linie de protecție civilă desfășurate de la începutul acestei săptămîni la Onești s-a încheiat ieri, cînd a avut loc un exercițiu de simulare a unei avarii la Chimcomplex Borzești. Miercuri seara, cu începere de la orele 22,00, timp de zece minute, furnizarea curentului electric a fost întreruptă în întregul municipiul Onești, unde s-a simulat un exercițiu de alarmare publică în caz de atac aerian. Polițiștii oneșteni au oprit circulația autovehiculelor în oraș și sirenele au sunat, în două rînduri, o dată pentru declanșarea alarmei, iar apoi pentru încetarea ei. Șeful Inspectoratului de Protecție Civilă, colonelul Valentin Luca, Dumitru Nadă, din partea Prefecturii, Ioan Negoiță, reprezentantul autorităților oneștene, și Gheorghe Herghelegiu, șeful Inspectoratului din Onești, au urmărit desfășurarea exercițiului de miercuri la ultimul nivel al Hotelului Trotuș și, după cum declară șeful Inspectoratului din Onești, „au fost mulțumiți de modul în care funcționează rețeaua de alarmare și de faptul că exercițiul s-a desfășurat în bune condiții”. Cu aceeași ocazie au fost verificate și adăposturile de protecție civilă din municipiu.”Ne-am deplasat la adăpostul de la Grupul Școlar de Arte și Meserii, unde am constat că dotările sînt corespunzătoare”, spune Gheorghe Herghelegiu, recunoscînd însă că o parte dintre materiale și echipamente ar putea fi mai performante, lucru imposibil, însă, din cauza situației financiare precare. Și populația a răspuns în mod satisfăcător la acest exercițiu, dar, în cazul unui atac real, probabil că cei cîțiva tineri care au preferat să se manifeste zgomotos printre blocurile din oraș nu s-ar mai fi aflat acolo, ci în adăposturile special amenajate. (Romeo SĂLBATECU)
Avarie trucată la Chimcomplex Borzești
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.