Cele cîteva zeci de familii din județ care au rămas fără case în urma incendiilor izbucnite în luna martie mai au o speranță. După ce Guvernul i-a ignorat luni la rînd și nu le-a dat nici un ban, oamenii și-au pus speranțe că demersurile repetate ale autorităților din Bacău le vor permite să-și reconstruiască locuințele distruse. Teodor Agachi, directorul general al Direcției Muncii și Solidarității Sociale (DMSS) din Bacău, a plecat ieri la ministerul de resort. „Este vorba despre 32 de dosare pentru ajutoare, iar pentru fiecare familie noi am solicitat circa 50 de milioane de lei. Valoarea totală a ajutoarelor cerute se ridică la 1,6 miliarde de lei”, ne-a declarat Teodor Agachi. El ne-a mai spus că, pînă la sfîrșitul acestei săptămîni, va ști exact răspunsul Ministerului Muncii, care urmează să întocmească un proiect de hotărîre de Guvern. Menționăm că, înainte de plecarea directorului Agachi la București, prefectul Radu Cătălin Mardare l-a contactat pe ministrul Marian Sîrbu căruia i-a cerut să urgenteze demeresurile care le-ar putea aduce niște bani familiilor rămase fără case. (Eduard ADAM)
Autoritățile încearcă să obțină bani pentru sinistrați
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.