Profesori universitari, oameni de afaceri, contabili si studenti au participat vineri, intr-un numar foarte mare, la Centrul de Cultura si Arte „George Apostu”, la lansarea volumului „Managementul contabilitatii financiare” (Editura Tehno Press, Iasi), semnat de unul din fondatorii Universitatii „George Bacovia, Marius Dumitru Paraschivescu, si de discipolul sau, mai tinarul Florin Radu. In discursul sau, universitarul Willi Pavaloaia, prieten al profesorului Marius Dumitru Paraschivescu, a vorbit despre menirea acestuia de a crea lucruri frumoase si despre bucuria lui de a „slefui sufletele celor tineri” iar editorul iesean Ionel Sacaleanu a vorbit despre primul autor al volumului ca despre un intemeietor de scoala. Aparitia cartii, cea de-a 35-a universitarului Marius Dumitru Paraschivescu, a fost bine primita si de Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati (CECCAR), Filiala Bacau. „Este o carte complexa de specialitate care, sunt convinsa, va sta pe masa fiecarui specialist contabil din judetul Bacau si nu numai, un volum care va folosi ca indrumar in activitatea noastra”, a spus in cuvintul sau de la lansare Georgeta Cute, presedinta CECCAR Bacau. In schimbul „darului” facut de Dumitru Marius Paraschivescu, prin cartea sa, presedinta CECCAR si editorul Ionel Sacaleanu i-au oferit la lansare cadou tot carti. Cei doi autori au structurat volumul pe sapte mari capitole: Contabilitatea capitalului si rezervelor, Contabilitatea activelor imobilizate, Contabilitatea stocurilor si productiei in curs de executie, Contabilitatea tertilor, Contabilitatea trezoreriei, Contabilitatea cheltuielilor si veniturilor si Calcule de sinteza ale contabilitatii. „E onoare pentru mine ca sunt colaborator al domnului profesor Marius Dumitru Paraschivescu, o personalitate recunoscuta in stiinta contabilitatii, in tara si in strinatate. Numele meu linga numele domniei sale de pe aceasta carte ma obliga sa fac o promisiune de credinta profesionala. Sper sa nu fie ultima carte impreuna ca si colaboratori”, a declarat tinarul universitar Florin Radu. Cei doi autori au dedicat cartea familiilor lor, soti, copii sau parinti. Marius Dumitru Paraschivescu a multumit conducerii Universitatii „George Bacovia”, care a subventionat aparitia volumului, „copilului spiritual” Florin Radu, prietenilor Willi Pavaloaia si Stefan Munteanu si studentilor sai. „Cred ca aceasta carte raspunde cerintelor utlizatorilor. Am incercat sa oferim raspunsuri la toate problemele cu care se intilneste un practician. Imi doresc sa luptam impreuna pentru ridicarea prestigiului profesiei de economist”, a incheiat fostul rector al Universitatii „George Bacovia”. Evenimentul editorial, moderat de actorul Gheorghe Popa, director al Centrului de Cultura „George Apostu”, s-a incheiat cu prezentarea ultimului numar al revistei „Vitraliu”, cu promovarea ofertei editoriale a Editurii „Tehno Press” din Iasi si cu un recital al cupelor de sampanie, ciocnite in cinstea protagonistilor lansarii.
Lasă un răspuns