La Prefectura Bacau a avut loc joi sedinta Colegiului Prefectural cu doua puncte majore pe ordinea de zi. Primul a fost stadiul implementarii proiectelor privind dezvoltarea rurala, finantate prin FEADR, iar al doilea absorbtia fondurilor europene pentru revigorarea agriculturii bacauane. Sedinta nu s-a diferentiat de regula generala, de prezentare a rapoartelor si a masurilor generale, in timp ce directorii abia asteptau sa rupa rindurile de la sedinta. Codrina Pascaru, director coordonator adjunct al Oficiului de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Bacau, a prezentat masurile din cele patru axe accesate ale Programului National de Dezvoltare Rurala. Pina in prezent, la nivelul judetului Bacau au fost depuse 242 de proiecte conforme, eligibile si selectate cu fonduri in valoare de 49.406.059 euro. In privinta absorbtiei fondurilor europene pentru revigorarea agriculturii din judet s-au organizat 157 de simpozioane informative, intilniri, mese rotunde, dezbateri unde au participat peste 2.300 de producatori agricoli. Au fost acordate un numar de peste 4.500 de consultante individuale. Sedinta a avut si un punct de diverse, despre ajutoarele de incalzire, unde plafonul maxim privind venitul mediu net pe familie pina la care se vor acorda aceste ajutoare a crescut de la 425 lei la 615 lei.Ultimul punct a fost raportul Directiei de Sanatate Publica, care a prezentat raportul cazurilor de gripa nou. In judetul nostru sint inregistrate 105 persoane cu gripa noua din care 20 adulti si 85 de copii. (Claudiu TANASESCU)
Agricultura bacauana infloreste cu simpozioane
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
ne-am saturat de simpozioane si mese rotunde la care participa toata scursura judetuli.nuse face in acest mod agricultura.despre fondurile europene ce sa mai spunem?chiar daca au fost aprobate ni o banca nu sustine finantarea.