In ciuda faptului ca anotimpul cald isi intra tot mai mult in drepturi, numarul persoanelor care ajung sa urmeze un tratament medicamentos acasa sau in spital pentru boli precum pneumonia sau infectii acute ale cailor respiratorii superioare (IACRS), se mentine foarte ridicat. In intervalul 12-18 mai, nu mai putin de 1.070 de bacauani au fost diagnosticati cu una din cele doua afectiuni, pentru 187 dintre ei impunindu-se internarea. Cei mai multi pacienti provin din rindul copiilor de virsta prescolara, dar si al virstnicilor. Astfel, 34 de micuti cu IACRS si 50 cu pneumonie si-au petrecut saptamina trecuta in spital, in timp ce tot pentru pneumonie au fost internate 28 de persoane trecute de 65 de ani. (Madalina ROTARU)
Incalzirea vremii nu duce la scaderea numarului de cazuri de pneumonii
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.