Privatizarea Chimcomplex a fost amînată din nou

Redacția Ziarul de Bacău

• societatea nu are bani pentru energie electrică și directorul este suspectat de înțelegeri ilegale cu conducerea Oltchim Rîmnicu Vîlcea

Ziua de luni, 1 iulie, a fost una din cele mai negre pentru SC Chimcomplex Borzești, o societate deja încercată de necazuri. Într-o singură zi, chimiștii oneșteni au primit trei lovituri năucitoare: Autoritatea pentru Privatizare (APAPS) a decis în ultima clipă prelungirea termenului pînă la semnarea contractului de privatizare, conducerea firmei este suspectată de o înțelegere, dincolo de limitele legii, cu conducerea Oltchim Rîmnicu Vîlcea și societatea oneșteană, tot de ieri, a fost debranșată de la energia electrică.

Ieri era termenul anunțat oficial de APAPS pentru semnarea contractului de privatizare a SC Chimcomplex. Negocierile se purtau cu frații Cristescu, considerați printre cei mai bogați oameni de afaceri din Banat, și Ștefan Vuza, multimiliardar din Cluj Napoca. Pe ultima sută de metri, singurul care părea interesat de preluarea pachetului de acțiuni era Ștefan Vuza, pentru ca în ultimul moment acesta să fie anunțat că metodologia de privatizare va fi modificată. Ștefan Vuza a comentat decizia APAPS foarte sec. El ne-a declarat ieri după-amiază că „APAPS a propus primul termen și poate să-l amîne după cum dorește”. Decizia APAPS l-a surprins atît pe Virgiliu Băncilă, cît și pe liderii sindicatelor, Ghiță Savin și Mihai Andrișcă. Ei ne-au declarat ieri că acordul semnat săptămîna trecută cu Ștefan Vuza „era avantajos pentru salariați” și nu mai este nimic de modificat. Opinie care nu a fost împărtășită de șefii APAPS care, artifical, impun noi înțelegeri. După cum ne-a declarat ieri Ștefan Vuza, această amînare poate dura cel puțin două luni, de înțeles ținînd cont că urmează vacanța pentru majoritatea oficialilor de la București.

Ștefan Vuza a ținut să mai precizeze ieri, după ultima întîlnire cu reprezentanții APAPS, că frații Cristescu rămîn în continuare pretendenți serioși la preluarea pachetului de acțiuni majoritar la Chimcomplex.

Tot în această perioadă, Chimcomplex este nevoită să suporte alte crize. De ieri, energia electrică a fost tăiată, astfel că societatea funcționează la limita de avarie. Virgiliu Băncilă ne-a declarat că această situație va dura cel mult o săptămînă, pînă cînd se va achita o restanță de 75 de miliarde de lei.

Totodată, în această perioadă, la Chimcomplex vor începe lucrările de revizie, programate inițial pentru 25 iulie.

În ce privește suspiciunea ce planează asupra lui Virgiliu Băncilă, cum că s-ar fi înțeles cu conducerea Oltchim pentru a menține aceleași prețuri la clor lichid, practică interzisă prin lege, directorul Chimcomplex ne-a declarat că a pus la dispoziția Oficiului Concurenței „toate documentele cerute din care rezultă că această acuzație este nefondată”. (Cristian BIBIRE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.