Știrile Zilei
18:25 [Economie]Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău face un nou pas către eficiență energetică: a fost semnat contractul pentru construirea primului parc fotovoltaic cu sistem de stocare 18:00 [Top Story]Femeie căzută pe drum, cu o rană la față a fost salvată de o patrulă de jandarmi, în Târgu Ocna 13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro – UPDATE 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit 18:25 [Economie]Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău face un nou pas către eficiență energetică: a fost semnat contractul pentru construirea primului parc fotovoltaic cu sistem de stocare 18:00 [Top Story]Femeie căzută pe drum, cu o rană la față a fost salvată de o patrulă de jandarmi, în Târgu Ocna 13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro – UPDATE 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit

Băsescu a început să-și refacă flota cu ajutorul navomodelistului băcăuan Costică Suvac

Redacția Ziarul de Bacău

• actualul primar al Capitalei, mare colecționar de navomodele, a pus mîna pe lucrarea băcăuanului Costică Suvac acum doi ani, pe vremea cînd era ministru al „Transporturilor” • pentru a-l avea pe „Bismark” în muzeul personal, Traian Băsescu a plătit circa 4.000 de dolari pe deplasarea lui Suvac și a altor doi navomodeliști la Campionatul Mondial de la Barcelona din 1999, acolo unde macheta a fost medaliată cu bronz • pe piața internațională, un asemenea model ajunge și pînă la 100.000 de dolari • navomodelistul Costică Suvac trăiește în sărăcie, avînd-o în îngrijire și pe mama sa • atelierul de lucru al băcăuanului medaliat anul acesta cu aur la „naționalele” de la Constanța este sufrageria proprie

Costică Suvac este un profesionist în construcția de navomodele, axat, în ultimii ani, pe realizarea de machete ale celor mai importante nave militare germane din cel de al doilea război mondial. De modelism s-a apucat în 1970, iar după trei ani a intrat pe mîna profesorului universitar Marcel Fita, la care ține ca la un tată: „De la domnia sa am învățat tot ce știu, absolut toate secretele acestei meserii pe care o consider, mai degrabă, pasiune. Dumnezeu mi l-a scos în cale”.

Dacă îi interzici să facă modele este cam și cum i-ai tăia respirația. Navomodelismul este pentru el rațiunea de a trăi. Fost marinar de cursă lungă timp de 13 ani (mai 1980 – iunie 1993), Suvac a fost nevoit să renunțe la colindatul mărilor și oceanelor din cauza regimului de viață. O boală cruntă i-a afectat pancreasul, ficatul și vezica biliară și l-a țintuit un an la pat. În trei luni a ajuns de la 90 de kilograme la 57. Din 1993 se ocupă exclusiv de contrucția navomodelelor, renunțînd deseori și la pîine pentru a-și procura materialele necesare.

„Băsescu m-a ajutat în ’99”

Traian Băsescu, fostul ministru al „Transporturilor”, actual primar al Capitalei, este un mare colecționar de navomodele, pasiune lesne de înțeles date fiind studiile și pregătirea pe care le are într-ale marinăriei. În 1999, an în care Costică Suvac a fost desemnat să reprezinte România la Campionatul Mondial de navomodele de la Barcelona (Spania), liderul de acum al PD a văzut cu ochiul cunoscătorului că modelul „Bismark” realizat de băcăuan are valoare de netăgăduit. Afacerile sînt afaceri. Suvac, premiat și apreciat de toți specialiștii în domeniu prezenți la Campionatul Național de la Constanța, se afla în imposibilitatea de a-și expune lucrarea în Spania pentru că nu avea bani pentru deplasare. Din dorința ca „Bismark” să fie văzut și de alți ochi, ca o recunoaștere a muncii sale, Suvac a acceptat să-l cedeze lui Băsescu. Dacă n-ar fi renunțat la opera sa, băcăuanul nu avea cum să-și apere cauza la „mondial”. Nimeni nu s-a înghesuit să-l sprijine deși, după război, mulți viteji s-au arătat. „Ne-a ajutat în momentul critic, pe mine și pe alți doi colegi, să putem participa la Campionatul Mondial. Ne-a asigurat deplasarea și masa, plus că am beneficiat ulterior și de o serie de materiale necesare în construirea machetelor. Mărimea și caracteristicile modelelor nu permiteau transportul acestora cu trenul sau cu avionul, deși ar fi costat mult mai puțin. Am făcut deplasarea pe șosea, cu un minicamion. Doar taxele la intrarea pe autostrăzi ne-au costat 900 de dolari. La banii ăștia se adaugă cazarea pentru trei persoane timp de șase nopți. Au mai fost și alte taxe. Cu totul a ajuns cam la 4 – 5000 de dolari. Domnul Băsescu a plătit totul și îi mulțumesc. Pe vremea aceea eram în relații bune, apropiate. După aia s-au mai răcit, poate și din cauza distanței”, spune Costică Suvac.

„Scharnhorst este cea mai bună machetă a mea”

Suvac s-a profilat pe construcția de machete ale navelor de război germane. Trei piese grele, „Bismark”, „Scharnhorst” și „Hood”, au luat medalii la toate competițiile la care au participat, indiferent că au fost interne sau internaționale. Cea mai valoroasă, aflată în proprietate personală, este „Scharnhorst”, după cum declară autorul: „Este a treia machetă cu care am participat la Constanța. Am început-o în iarna lui 2000, prin decembrie, și am terminat-o acum trei săptămîni. O consider cea mai bună machetă a mea. Am construit-o special la o dimensiune mai mică pentru a nu avea probleme cu transportul”. Iată cîteva detalii despre navele care îl pasionează pe băcăuan:

• „Scharnhorst”, cuirasat german cu o lungime de 237 de metri, cu 12 metri mai scurt decît „Bismark”, a fost construit de nemți în 1937 și a fost scufundat de o navă de război a britanicilor, „Iron Duke”, în 1943. A fost considerată una dintre cele mai reușite nave din cel de al doilea război mondial datorită echilibrului existent între lungime, lățime, greutate și eficacitate a echipamentului de luptă. A rămas în istorie cu celebra incursiune în portul Dunkerque (iunie 1940) unde a scufundat trei crucișătoare franceze și a avariat un cuirasat. A făcut parte din așa-numitele nave „corsar” ale flotei germane, Kriegflotte.

• „Bismark” este numele navei amiral a germanilor în ultimul război mondial. Cuirasatul construit în 1939 a fost scufundat pe 26 august 1941 în Canalul Mînecii după ce cu trei luni înainte dăduse lovitura de grație navei britanice „Hood” într-o bătălie navală considerată, atunci și acum, drept cea mai importantă din Atlanticul de Nord. „Bismark” a avut și un frate geamăn, cunoscutul „Tirpitz”. Suvac a realizat macheta lui „Bismark” între 1993 și 1997.

• „Hood”, navă amiral a flotei britanice, a fost construită în 1920, după care a fost modernizată și remodernizată de 3 ori pînă cînd a fost înghițită de apele mării. A fost catalogată drept cea mai frumoasă navă a flotei britanice și a fost utilizată și ca navă de protocol. Navomodelistul băcăuan i-a realizat copia în miniatură între anii 1996 și 1999.

• Suvac a început recent lucrările la „HMS Rodney”, un cuirasat britanic construit în 1926 și „ameliorat” în 1928. Pereții sufrageriei sale, pe care stau afișate planurile navei, stau mărturie.

Familia Suvac, mamă și fiu, își duc crucea într-un modest apartament

Costică Suvac locuiește împreună cu mama sa, în vîrstă de 77 de ani, într-un cartier din zona de nord a Bacăului. Costică este singurul fiu pe care se mai poate sprijini cea care i-a dat viață. În urmă cu zece ani, fratele lui Costică a trecut la cele veșnice. „Este mama mea și trebuie să am grijă de ea. M-a crescut și mi-a suportat sîcîitoarea pasiune pentru navigație și navomodelism. Aș fi vrut să mai plec pe vapor. Fratele meu, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească, locuia în apartamentul de alături. De cîte ori iese din casă și vede ușa, mama zace o săptămînă în pat de durere. Cred că trebuie să ne mutăm pentru că nu i-a trecut nici acum. A ținut foarte mult la el”, spune, cu lacrimi în ochi, Costică Suvac.

Băcăuanul care i l-a dat pe „Bismark” lui Băsescu pentru o sumă derizorie împarte apartamentul-atelier, în orele de lucru, cu alți patru colegi de ai săi, toți împătimiți de modelism: inginerul Mihai Gugleș și fiicele sale Roxana și Mihaela și Mădălina Păduraru. Mădălina, elevă în clasa a 5-a la Școala „George Bacovia”, este una dintre una dintre favoritele lui Suvac: „Sper din tot sufletul să mă depășească!”. (Marius AMBROZIE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.