Oneșteanca Alina Goagă este bursieră la Barcelona și Bruxelles

Redacția Ziarul de Bacău

• studentă la Stiințe Politice, ea își dorește o carieră în diplomație • pînă atunci, Alina are nevoie de bani pentru a pleca în Spania

Alina Goagă are 22 de ani, este studentă la Facultatea de Știinte Politice din cadrul Universității București și, din această toamnă, este bursieră a Universității Barcelona, Spania. Dar, pînă a pleca în Spania, ea a fost invitată să participe, în cadrul unei burse de vară, la o serie de cursuri pe care oficiali NATO și UE le vor susține la Universitatea Liberă Bruxelles.

Alina Goagă a ales Facultatea de Științe Politice cu predare în limba franceză „pentru că era singurul domeniu unde se combina politica, de care am început să fiu interesată în liceu, și franceză, care îmi place foarte mult”. Apropierea Alinei de politică, îndeosebi diplomația, se datorează unei colege de liceu al cărei unchi era consilier pe probleme de securitate la Ambasada României la Bruxelles. De cînd a aflat, cît de cît, ce înseamnă această activitate, Alina s-a decis să urmeze aceeași cale.

Atît examenul, cît și primul an de facultate, au fost pentru Alina mult mai grele decît se aștepta, pentru ca din anul al doilea lucrurile să devină mult mai simple. „Toți colegii mei vor să ajungă în diplomație, la fel ca mine, dar eu sînt interesată de un anumit domeniu, cel legat de problema de securitate”, spune Alina, care crede că „la acest nivel se iau cele mai importante decizii, cele mai multe dintre ele neștiute de oamenii de rînd, iar pe mine m-a incitat întotdeauna ceea ce este în spatele cortinei”.

Înainte de a obține bursele în Spania si Belgia, Alina a urmat un stagiu de practică la Centrul de Informare din București al Uniunii Europene. După care, convinsă de șansa ei, s-a înscris pentru o bursă de studii în cadrul Programului Erasmus al Universității Europene, la Universitatea Autonomă Barcelona. Ea a reușit să fie admisă pentru un semestru cu posibilitatea prelungirii în funcție de rezultatele de la sesiunea din iarnă. Bucuroasă, Alina a început deja să se pregătească pentru plecarea în Spania cînd a aflat că a mai fost admisă la o bursă de vară la un Centru de cercetare din Bruxelles al NATO si UE.

În timpul celor trei săptămîni cît vor dura cursurile de vară, ea, alături de colegii din România și Belgia, va audia cursuri susținute de miniștri belgieni, precum și de oficiali ai NATO și UE și va vizita sediile din Bruxelles ale celor douã instituții.

Numai că bucuria Alinei este umbrită de lipsa banilor. Bursa din Barcelona este finanțată parțial de UE, dar banii îi va primi abia la sfîrșitul lui decembrie, dar și aceștia vor acoperi abia o parte din cheltuielile lunare, care ajung aproape la 600 euro. Pentru a putea pleca la Barcelona, studenta ar avea nevoie de 1000 de euro. „Am luat pînă acum legătura cu reprezentanții unor firme din Onești, cărora le-am lăsat numărul meu de telefon, 321.072, dar pînă acum am doar promisiuni și sînt îngrijorată că voi pierde această șansă unică”, ne-a mărturisit Alina Goagă, studenta din Onești care a obținut burse din partea NATO și UE, două din cele mai importante instituții din lume. (Cristian BIBIRE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.