Mass media e o forță, a patra putere în stat. Acest lucru îl știe destulă lume, fiind unul dintre sloganurile noii democrații. Că numai democrație perfect funcțională nu este, vă vom demonstra cu argumente, în altă zi de vineri. Subiectul de azi, din zi de vacanță, cînd omul se pregătește pentru week-end, cu gîndul la un ceas de seară tihnit, în compania musafirilor, este televizorul. Vom intra astăzi în culisele unui spectacol superb regizat al cărui protagonist mincinos e, ați ghicit, ecranul TV. Și nu e singur. Sînt 16 la număr și le-ați văzut la TVR, în emisiunea prezentată de Horia Brenciu, Robingo. Da, de peretele de monitoare al rundei a treia este vorba. V-ați amintit? Astăzi dezvăluim cum se poate face un concurs de succes, tip Robingo, runda a treia. Trecem peste alegerea acestui nume cît mai popular, Bingo, pe care îl completăm cu prefixul cît mai național RO. Acesta e doar primul pas al mascaradei care v-a făcut să pierdeți ore în șir, săptămîni la rînd pentru a vedea pe marele cîștigător, omul care va ghici ultima mascotă de pe perete, luînd astfel premiul cel mare.
Nu vă mai amintiți jocul? Vi-l descriu pe scurt. Runda finală, cea mai importantă, dotată cu marele premiu, decurge astfel:
Concurentul se află în studioul TVR, în fața unui perete de 16 monitoare, patru rînduri a cîte patru. Pe fiecare ecran e afișat unul din numerele de la 1 la 16. Concurentului i se pun niște întrebări la care trebuie să răspundă în timp total de un minut. Pentru fiecare întrebare la care răspunde corect i se dă voie să întoarcă unul din numerele de la 1 la 16 și va vedea pe monitorul respectiv X sau o mascotă. De fiecare dată cînd ghicește (sublinierea ne aparține) poziția unei mascote, jucătorul cîștigă. Dacă găsește toate mascotele, concurentul ia marele premiu.
Dar, vorba lui Toma Caragiu, marele premiu e… morcovul de aur. Iar noi stăm toți cu morcovul să vedem dacă jucătorul va lua marele premiu.
Ceea ce vom explica acum, aici, că nu se întîmplă niciodată, e calculat să nu se întîmple niciodată sau, dacă se întîmplă, e doar din calculul realizatorilor și nicidecum din norocul concurentului. Care concurent e doar un accesoriu uman în realizarea unui spectacol, o rotiță fără însemnătate și al cărui efort de a ghici vom vedea că nu contează absolut deloc.
Ați jucat vreodată în copilărie „bărcuțe și vaporașe”? Sau „bărcuțe și avioane”? Doi jucători pun fiecare pe o foaie cu pătrățele bărcuțe și vaporașe de forma unor piese de domino, din două, trei sau patru pătrățele. Pot plasa și avioane în formă de cruce. Apoi, fiecare spune ca la șah linia și coloana pe care își bombardează adversarul. Acesta e obligat să spună ce a fost atins – ” bărcuță” sau „vaporaș”. La final se confruntă diagramele astfel ca cel ce a pierdut să știe unde erau ancorate navele adversarului. Nu ai voie să minți spunînd că ceva nu a fost atins (adeversarul notează pe o a doua grilă ce a lovit el și ce i-ai răspuns) și nu ai voie să nu-ți fi așezat pe diagramă toate navele de la început.
La acest joc se trișa în modul cunoscut, jucai fără să-ți pui o bărcuță pe tablă. O desenai abia în final pe unul din locurile nebătute de adversar. Deci el nu avea cum să ți-o scufunde. Cam așa se petrec lucrurile și la un joc ROBINGO.Tehnica video și mai ales monitoarele joacă un rol în această mascaradă.
De fapt, fiecare monitor e cuplat la o sursă video, computer, cameră TV, videocasetofon sau ce-o fi, care transmite imaginea unui număr. În realitate jucătorul nu întoarce nimic, deoarece nu există ceva dinainte ales, X sau mascotă, pentru a fi în spatele fiecărei cifre.
Mă veți întreba, oare, de ce nimeni nu poate cîștiga premiul cel mare. Deoarece ca și bărcuța trișorului, ultima mascotă nu e nicăieri și jucătorul poate crede, o dată cu spectatorii, că este în oricare din locurile nenumite. Pentru a face mascarada mai credibilă, la finalul emisiunii, regia cuplează repede unul din monitoarele lăsate nealese la sursa video cu imaginea mascotei și iată: O țară întreagă vede mascota acolo unde concurentul n-a „lovit”!
De fapt, nici regia nu știe unde sînt mascotele. Pentru că nu sînt. Dar pentru a face jocul palpitant, prezentatorul îi poate ghida pe cei din regie cu întrebări dinainte convenite. De exemplu ” Să vedem dacă e la numărul 12 un X sau o mascotă!”, zice crainicul și regia transmite pe monitorul 12 imaginea unui X. Sau: „Mascota este sau nu la numărul 7?” Și regia, auzind întîi cuvîntul mascotă transmite repede imaginea mascotei pe monotorul 7. Totul se face din mers, cum ai schimba canalele la un televizor. Și – nu-i așa? – cel care schimbă canalele alege ce văd telespectatorii!!
Corect ar fi ca jucătorul să primească înaintea rundei un plic sigilat cu diagrama pozițiilor mascotelor pe care le are de ghicit. Ar fi dovada că regia nu mută mascotele în timpul jocului.
Dar, mi se va spune, dacă vreun concurent răspunde la toate cele 16 întrebări va găsi sigur toate mascotele. Vă înșelați. Și acest lucru e sub control. Vă dau doar două sugestii cum se poate face aceasta. Prima: prezentatorul are pe fiecare carton două întrebări, una ușoară și alta mai dificilă și, după mersul jocului, decide ce fel de întrebare să-i pună jucătorului. A văzut cineva toate cartoanele cu întrebări ROBINGO?
A doua se bazează pe suma timpilor în care se pronunță întrebările și răspunsurile. Dacă ea depășește un minut, e clar că într-un minut jucătorul nu va apuca să răspundă la 16 întrebări, pentru că numai citirea întrebărilor și a răspunsurilor corecte ar consuma tot timpul. Vă las pe dumneavoastră, cititorii, să vă imaginați și alte metode, eventual mixte.
Și vă mai las să decideți dacă are rost să pierdeți timpul în fața micilor ecrane cînd se difuzează asemenea concursuri. Șarada pentru cei ce vor să gîndească cu capetele lor este „Cum ne trage pe sfoară concursul preferat?”, oricum s-ar numi el.
P.S. Acest articol nu este un reportaj, ci un articol de opinie. El vă spune doar cum se POATE regiza un asemenea joc TV. A fost ROBINGO regizat astfel? Dumneavoastră ce credeți?
Lasă un răspuns