Evacuații

Pînă în urmă cu cîțiva ani, imagini cu oamenii ai străzii care își poartă prin sacoșe de plastic toată averea și dorm prin cutii de carton în imediata vecinătate a zgîrie norilor puteau fi văzute doar prin filme. Era realitatea dură a capitalismului, de care, generosul regim comunist, ce oferea la toți case și slujbe, ne ferea să dăm piept cu ea. Intrați pe nepregătite în noua democrație, românii au înțeles cu mult mai curînd decît se așteptau ce înseamnă disponibilizarea, șomajul, rata infației, și, de ceva vreme, chiar evacuarea din casă din pricina datoriilor la întreținere. Obișnuiți pînă acum să primească totul de la stat, mii de băcăuani bat la porțile primăriei pentru a solicita locuințe. Autoritățile, dau neputicinicoase din umeri. Pînă acum s-au adunat la Primăria municipiul Bacău peste 27.000 de astfel de cereri, iar posibilități de a construi un număr atît de mare de locuințe sociale nu se întrevăd prea curînd. O mare parte dintre cei care nu au încă o locuință stau cu chirie sau sînt găzdiuți de rude, cunoștințe sau prieteni. Mulți, însă, nu au la cine să tragă. Dorm prin vagoane, boscheți, sau direct sub cerul liber, în imediata vecinătate a blocului sau casei din care au fost evacuați.

În plin centrul Bacăului, lîngă clădirea noii catedrale catolice

Gheorghe Dumitru, un băcăuan în vîrstă de 62 de ani, a lucrat pînă acum vreo șase ani la SC Cotidian SA. Era tăbăcar, avea o leafă bunișoară, reușea să se descurce. Cînd ajungea la necaz, o mînă de ajutor îi întindeau colegii. Avea de crescut șapte copii. Ileana, nevasta lui, nu a avut niciodată serviciu, așa că singura sursă de venit din familie era salariul său. Prin 1996, în iureșul disponibilizărilor care s-au făcut la SC Cotidian, a intrat și secția unde lucra. A rămas pentru o vreme fără slujbă, iar peste vreo doi ani și-a întocmit dosarul de pensie. O parte dintre copiii mai mari s-au căsătorit și s-au dus care pe unde a au apucat. Are o fată și un băiat căsătoriți la Tecuci, un băiat la Căminul spital de neuropsihiatrie de la Gîșteni, o altă fată care locuiește cu chirie prin catierul CFR, un băiat care stă la locuințele sociale din cartierul Izvoare și o fată care încă mai locuiește cu el și soția lui împreună cu cei trei copii ai săi. Locuiește este un fel de a spune, pentru că, de cîteva luni bune, cei din familia Dumitru își cară de colo-colo bagajele după ei și dorm pe unde apucă.

„Dan Pricop, fostul director de la Partizanu, mi-a dat casă. Am avut un apartament cu patru camere pe strada Republicii. Nu am reușit să îl cumpăr, după revoluție, așa că locința a rămas a statului. Aveam vreo 40 de milioane de lei datorie pe la chirie și întreținere, așa că, din aprilie, ne-au evacuat cei de la Primărie. Ne-au dat un loc la locuințele sociale din Izvoare, dar numai băiatul a mai rămas acum acolo, noi am plecat”, spune Gheorghe Dumitru. Pentru o vreme a stat împreună cu nevasta, una dintre fete și trei dintre nepoate într-o casă dărăpănată, însă, după o vreme, proprietarul a venit și a demolat-o. Și-a luat calabalîcul și s-a mutat în spatele unor garaje de pe lîngă clădirea noii catedrale catolice ce se ridică acum în centrul orașului. Lucrurile și le spală într-un lighean și le usucă prin copaci și pe garduri, se schimbă doar noaptea, să nu îi vadă nimeni cum se dezbracă, iar de mîncat iau cîte ceva în gură pe unde apucă. O dată sau de două ori pe săptămînă, Ileana merge cu fata ei pe la niște rude ceva mai înstărite și aduc, clipocind în sacoșă, cîte o oală mare de ciorbă. Atunci vine și băiatul din Izvoare cu familia lui cu tot, se adună cu toții în jurul in jurul ei și în cîteva minute e sorbită și ultima picătură. Imaginea lucrurilor așezate claie peste grămadă, a saltelelor așezate direct pe pavaj și a lucrurilor așezate prin crengi de copac la doar cîțiva metri de eleganta clădire a Banc-Post șochează orice trecător. Mai terorizați sînt locatarii blocurilor aflate în imediata vecinătate a locului în care au poposit cei șase năpăstuiți de soartă. „E un focar de infecție aici, în centrul orașului. Își fac nevoile pe lîngă geamurile noastre, fac gălăgie, iar cînd le spunem să înceteze, strigă la noi și ne fac boieri”, se plîng Jeni Axinte și Adela Zaharia de pe strada Petru Rareș. „Sînt aici de dinainte de Paști. Ne-au mîncat sufletul, tare ne mai rugăm la dumnezeu să ne scape de ei”, spune și Elena Agop, de pe aceași stradă. Pe Gherghe Dumitru, însă n,u îl bate gîndul să plece prea curînd de acolo. „Nu am unde să mă duc. Stau aici pînă vine zăpada. Am să văd ce am să mai fac după aceea”, spune bătrînul.

În curtea blocului, pe strada Neagoe Vodă

Anton Mengheruș, un băcăuan în vîrstă de 52 de ani, și concubina sa, Veronica Carabăț, de 46 de ani, au fost evacuați, tot din pricina datoriilor la întreținere. Pînă în data de 27 mai au avut un apartament de două camere pe strada Neagoe Vodă, la numărul 12. Datoria de peste 20 de miloane de lei la chirie și întreținere le-a adus executorul la ușă. „Ne-au luat pe sus mobila și au dus-o în Gherăiești, într-un depozit al Primăriei. Au spus că nu ne-o dau înapoi decît dacă dăm opt milioane de lei și plătim și transportul. Chiar dacă am vrea să o aducem, unde să o punem, uitați ce e în jur?”, ne spune Ionel Carabăț, băiatul cel mare al familiei, în vîrstă de 21 de ani. După ce au fost scoși din casă, Anton Mengheruș și Veronica Carabăț și-au pus o parte dintre lucrurile rămase în curtea blocului, direct pe iarbă, lîngă un gărduț. Acolo dorm, acolo mănîncă, aolo se spală.

Veronica nu a lucrat niciodată. Anton a avut ceva slujbe pînă acum. Ultimul loc de muncă a fost la Direcția de Salubritate și Spații verzi din cadrul Primăriei Bacău, de unde a fost dat afară în urma repetatelor concedii medicale pe care și le luase într-u interval scurt de timp. „Am mîna ruptă. Mi-am luat concediu ca să mă vindec mai repede, dar uite că am rămas fără servici”, se plînge Anton Mengheruș. Și cum o nenorocire nu vine niciodată sigură, acum cîteva săptămîni, Daniel, băiatul cel mic, a făcut stop cardiac în timp ce încerca să facă o baie în Bistrița, la Insula de Agrement. Avea doar 20 de ani. Foștii vecini au pus mînă de la mînă, au strîns bani și au ajutat familia să își îngroape băiatul. „Nu știu încotro să o mai iau. Aș încerca să îmi iau și eu o slujbă, dar dacă nu am unde dormi cum trebuie noapte, cît de mult aș reuși să mă țin de ea”, spune Ionel Carabăț.

În boscheți, sub podul de la gară

Pentru Rut Năstutuț și Virgil Zota, dormitul sub cerul liber a început cam acum o lună de zile, cînd au fost nevoiți să evacueze căminul de nefamiliști de pe strada Militari, cartierul CFR din Bacău. Nu

au mai apteptat să vină cineva să îi scoată afară, așa că au ieșit singuri din cămin cu o zi înainte de a fi evacuați . Și-au luat cu

demînă cei trei copii, gloata de vre-o șapte pisici și trei căței care se

pripășise-ră pe lîngă casa lor și s-au mutat cu tot calabalîcul sub

podul de la Mărgineni. Marea lor avere era un cărucior, o ladă mare

de lemn – „dulapul de bucătărie”, un șezlong, un scaun, o dormeză

plină de mucegai și un teanc de tigăi. „Am mai dormit cu cerul

deasupra capului și acum vreo doi ani. Stăteam atunci sub podul

de la Șerbănești. Acum văd că iar trebuie să o luăm de la capăt.” se

plînge Rut Năsturuț. De lucrat nu lucrează nici unul dintre ei cu acte în regulă. „Ce mai prindem și noi, cu ziua pe la oameni. Ne ducem și noi traiul de pe o zi pe alta”, mai spune Rut. Au încercat să își găsească pe undeva un acoperiș deauspra capului. Pînă acum nu am avut noroc. Poate deacum încolo”, trage nădejde Virgil Zota.

În fața imobilului cu numărul 26 de pe strada Nicolae Titulescu

Vrafuri de mobilă pusă claie peste grămadă, cutii și lăzi goale, tigăi,

străchini și oale împrăștiate direct pe trotuar, saci înțesați de

vechituri stau aruncate, de mai bine de o săptămînă în fața imobilului cu numărul 26 de pe strada Nicolae Titulescu. Pînă de curînd au locuit aici, cu chirie, șapte familii. Amenințarea executării silite a trecut pe lîngă ei de de vreo cinci ori. În data de 19 iulie, a fost pînă la urmă pusă în practică. Imobilul din strada Nicolae Titulescu a apraținut, inițial, familiei industriașului Anghel Izvoranu. După naționalizare, casa a fost trecută în patrimoniul statului, însă după – 90, urmașii lui Izvoranu au depus cerere pentru revendicarea imobilului. În cele din urmă, casa a fost vîndută

de rudele lui Anghel Izvoranu, procurorului Jan Scurtu. După încheierea actului de vînzare-cumpărare între reprezentanții familiei Izvoranu și Jan Scurtu, proprietarul de drept a încercat să intre în posesia imobilului. Erau, însă, la mijloc cele șapte familii de chiriași, care aveau încheiat un contract de închiriere valabil pînă în anul 2004 cu Direcția Socială din cadrul Primăriei Bacău. Contractul, însă, stătea în picioare atîta vreme cît imobilul nu era revendicat, iar odată cu schimbarea proprietarului, actul încheiat de chiriași cu Direcția Socială și-a pierdut valabilitatea. Legislația în vigoare oferă chiriașilor din casele naționalizate posibilitatea de a rămîne în casă cinci ani după retrocedarea imobilului. Om cunoscător într-ale legislației, procurorul Jean Scurtu a găsit o modalitate de a obține un act de evauare silită pentru cele șapte familii, care s-au văzut aruncate în stradă după mai bine de 25 de ani, petrecuți în această casă. O bună parte din cei evacuați în data de 19 stau și acum cu lucrurile în fața porții casei, în așteptarea locuințelor socile promise de către Primărie.

Ce spun autoritățile

Vicepirmarul Laurian Lucaș spună că știe, în amănunt, fiecare caz în parte, cunoaște fiecare familie care locuiește sub cerul liber. „Dorm prin vagoane, prin boscheți, sub cerul liber. Pentru familiie care sînt integrate social, care au un loc de muncă și au în îngrijire copii, sau pentru persoanele care reprezintă cu adevărat cazuri sociale vor fi găsite modalități de repartizare în locuințele sociale care se definitivează acum pe strada Orizontului. Aceste locuințe sînt, însă, construite din bani publici și nu pot fi irosiți pentru famii care nu au nici un căpătîi. Există loc de muncă destul la țară, pămînt care stă nemuncit este destul, nu neapărat trebuie să stai sub cerul liber, în mijlocul orașului”, mai spune viceprimarul Lucaș. (Elena SOLOMON)