Pe străzile băcăuane a apărut de mai de mult timp și a luat amploare un nou sport: întrecerile cu autobuzul. Nu o dată se întîmplă ca bietul călător nici măcar să nu apuce bine să se urce în autobuz, că șoferul și demarează, dorind să ajungă în stația următoare înainte unui alt aitobuz. Aceste „întreceri” de obicei au loc între mașinile particulare și cele care aparțin S.C. „Transport Public”. Între șoferii acestor autobuze există o veșnică competiție. Autobuzele aparținînd „Transport Public” au mai mulți călători, datorită abonamentelor care se pot face pe traseele parcurse. Autobuzele „de stat” sînt căutate și de călătorii clandestini, care pot merge liniștiți fără bilet, iar la particulari e mai greu să scapi de ochiul vigilenți ai taxatoarelor. Și, astfel, ceva mai goale, autobuzele particulare gonesc pe străzile Bacăului pentru a le lua clienții celor pînă mai ieri „de stat”. Călătorul poate asista la momente interesante, în timp ce zboară dintr-un scaun în altul. „Hai mai repede! Gata, a coborît și ultimul! Dăi pedală! Vezi să nu te prindă la semafor”, am auzit odată o taxatoare îndemnîndu-l pe șoferul unui autobuz particular.
Ușile se deschid și se închid într-o clipită, de la mijlocul traseului se face coadă pentru ca oamenii să poată coborî în timpul limită. În afara orelor de vîrf, cînd ambele tipuri de autobuze circulă cu puțini călători, particularele poposesc cîte un sfert de oră într-o stație, așteptînd călătorii. Cine are de suferit? Omul de rînd care se grăbește la serviciu, cel care așteaptă minute bune un autobuz, pentru ca apoi să meargă într-o viteză nebună, clătinîndu-se din toate încheieturile, deoarece șoferul vrea să «prindă statul». Cătălin Petrea, șeful Asociației Transportatorilor Publici Privați, infirmă ceea ce noi trăim în fiecare zi și susține că pe străzile Băcăului există respect. Cu mai mult timp în urmă, aceste „raliuri” între autobuze au determinat poliția să determine cele două asociații, publică și privată, să încheie un protocol, prin care patronii s-au angajat să se respecte între ei. Se pare, însă, că șoferii nu au luat cunoștiință de acest protocol. Întrebați, și ei ne-au spus că nu recunosc existența acestui fenomen.”Nu-i adevărat, cel puțin mie nu mi s-a întîmplat. Oricum eu sunt mai nou, dar totuși nu cred că sînt din cei care se întrec prin oraș”, a declarat un șofer de autobuz particular, care a refuzat să își dea numele. Călătorii indignați spun cu totul altceva. „De mai multe ori mi s-a întîmplat așa ceva. Dacă un șofer particular vede că unul de la stat este în față, imediat vrea să-l depășească, ca să ia el călătorii din stație”, ne-a spus Manuela Prisecaru. Faptele și antecedentele confirmă faptul că pe străzile băcăuane autobuzele pornesc la vînătoare de călători. (Roxana ȘMIL)
Lasă un răspuns