Aducerea moaștelor Sfîntului, întîiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan
După ce a fost ucis cu pietre de necredincioși, cinstitul trup al Mucenicului Ștefan a fost aruncat spre hrană cîinilor și fiarelor sălbatice, stînd neîngropat două zile și o noapte. În a doua noapte, Gamaliil, un mare învățător din Ierusalim, a trimis slujitori să ridice trupul Mucenicului și l-a îngropat în satul său, Gafargamala. După ce a trecut prigoana creștinilor, s-au descoperit și moaștele Sfîntului Ștefan, despre care nimeni nu mai știa unde se află. Cu multă cinstire au fost aduse și așezate în Biserica Sfîntului Sion, din Ierusalim. Un mare dregător din Constantinopol, Alexandru, și soția sa, Iuliana, au plecat la Ierusalim și au zidit în Sfînta cetate o biserică nouă și frumoasă, pe care au închinat-o întîiului Mucenic Ștefan. Apoi, mergînd la patriarh, au dobîndit învoire să mute Sfintele moaște în biserica pe care au zidit-o ei. Înainte de moarte, dregătorul Alexandru a lăsat cu limbă de moarte să i se facă loc să-și doarmă somnul de veci lîngă Sfintele moaște ale Mucenicului. Soția lui, voind să se întoarcă la Constantinopol, a ținut să ia cu ea și rămășițele pămîntești ale soțului, însă, din greșeală, a luat racla cu moaștele Sfîntului Ștefan. Cînd a ajuns la Constantinopol, și-a dat seama de greșeala făcută și a anunțat pe împărat și pe patriarh. Aceștia, cu toți preoții din cetate și cu mulțime de credincioși, au mers și au luat cinstitele moaște și le-au dus în palatul împărătesc. Apoi, zidind împăratul o biserică cu hramul Mucenicului Ștefan, a pus acolo moaștele Sfîntului. (C.G.)
Lasă un răspuns