Scriitorul Horia Roman Patapievici, criticul literar Eugen Simon și alte nume de marcă ale culturii românești contemporane vor participa la cea de-a XXXV-a ediție a „Zilelor Culturii Călinesciene”, care se va desfășura la Onești, în perioada 12-14 septembrie. Cea mai importantă manifestare culturală din județ va debuta la Galeriile Fundației „George Călinescu” din municipiul Onești vineri, 12 septembrie, la orele 10.00. „La Galeriile Fundației va avea loc un panoramic editorial, urmat de repere publicistice, lansări de carte. La orele 18.00, în aula Bibliotecii «Radu Rosetti» din Onești se va desfășura festivitatea de deschidere a acestei ediții a «Zilelor Culturii Călinesciene». Cu acest prilej vor fi prezentate mesaje de salut din partea lui Eugen Simion, președintele Academiei Române, și din partea primăriei Onești. Vor urma o serie de prelecțiuni susținute de H.R. Patapievici , care va vorbi despre «Superioritatea cititului», și «Cultura română în perspectiva globalizării», de Eugen Simion. Prima seară a manifestării va continua cu un recital de poezie contemporană, în interpretarea actriței Ioana Calotă, încheierea fiind dedicată decernării premiilor «Zilelor Culturii Călinesciene»”, ne-a declarat C. Th. Ciobanu, președintele Fundației „George Călinescu”.
Sărbătoarea închinată ilustrului critic, scriitor și profesor George Călinescu va continua la Biblioteca „Radu Rosetti” sîmbătă, orele 10.00, cu un Colocviu de literatură contemporană „George Călinescu și critica literară postebelică”, moderator fiind academicianul Eugen Simion. Duminică, 14 septembrie, în ultima zi a manifestării, la Centrul de Cultură „Rosetti-Tescanu – George Enescu” din Tescani, cu începere de la orele 10.00, va avea loc o dezbatere cu tema „Cultură și sincronizare”, moderator Elena Bulai. La final, Viniciu Moroianu va susține un recital de pian. Cei care au reușit să creeze din municipiul Onești un centru al culturii, cu prilejul „Zilelor Culturii Călinesciene” sînt Fundația Culturală „George Călinescu”, Primăria municipiului Onești, și Centrul de Cultură „Rosetti-Tescanu – George Enescu” din Tescani.
(Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns